Omului i s-au dat trei mari puteri: raţiunea, voinţa şi simţirea. Nu-i de ajuns ca toate să lucreze în unire, ci trebuie încă şi bine cumpănite. De-i una tare şi prea îndrăzneaţă, ori de-i nevol­nică, s-o strunească şi să-i sară celelalte în aju­tor. Să fie întotdeauna cu grijă cumpănite. Voin­ţa să fie cârja minţii şi a simţirii; cu raţiunea adu la ascultare voinţa şi simţirea; şi îmblânzeşte cu simţirea asprimea raţiunii şi a voinţei.

E o treime încă şi în fiinţa sa - după cum se vede din prima epistolă către Tesaloniceni a Sfântului Pavel (5, 23): duh, suflet şi trup. Şi acestea trei, rămânând trei, sunt una, şi de lu­crează unul, lucrează toate trei. De păcătuieşte unul, aşadar celelalte două sunt negreşit părta­şe; de lucrează unul ceva mântuitor, sunt aduse la slujire şi celelalte două, iar câştigul e al omu­lui întreg.

(Jean Claude-Larchet, Ține candela inimii aprinsă, Editura Sophia, București, 2007, p. 62)