Într-o societate seculară este foarte important ca membrii ei creştini să mărturisească iubirea şi deschiderea lui Dumnezeu pentru lume, centrul creaţiei Lui. Deşi Biserica este o comunitate de oameni, ea are ca dimensiune şi o altă realitate. Biserica este fundamentată pe Dumnezeu, împărtăşind viaţa Lui şi efortul Lui de a mântui creaţia. Suntem o comunitate dacă răspundem chemării lui Dumnezeu. În acest mod participăm la grija Sa pentru lume. Invitaţia lui Dumnezeu este fundamentală. În „Facerea” citim cum omul este chemat de Dumnezeu nu doar pentru a avea grijă de creaţie, ci şi pentru a fi co-autor al unor lucruri viitoare. Omul este chemat să îşi assume răspunderea pentru creaţie, care îi este oferită din mâinile lui Dumnezeu. Faptul că omul îşi asumă răspunderea pentru creaţie nu înseamnă că Dumnezeu l-a lăsat singur. Dumnezeu rămâne permanent în legătură cu creaţia care s-a născut din iubirea Sa şi împărtăşeşte grija Sa pentru creaţie. El caută parteneri şi aşteaptă ca omenirea să accepte această invitaţie. Omului i se cere să facă o alegere fundamentală; când el răspunde chemării, acest parteneriat ia formă văzută. Colaborarea este consecinţa supremă a actului creaţiei, pe care Dumnezeu doreşte să o desăvârşească. Simbolul conlucrării este curcubeul, din Cartea „Facereii”, cap. 9.

Parteneriatul dintre Dumnezeu şi lume constituie fundamentul a ceea ce se poate numi „grija pentru eliberare” a lui Dumnezeu. În „Ieşirea” citim despre faptul ca Dumnezeu a văzut nefericirea oamenilor şi că le simte suferinţa. De aceea, el îi cheamă pe Moise şi pe israeliţi să se implice în procesul de eliberare.

Împreună-lucrarea depinde atât de chemarea lui Dumnezeu, cât şi de disponibilitatea oamenilor. Conlucrarea e un dar dumnezeiesc trimis oamenilor, dar ea nu este lipsită de sens din partea lui Dumnezeu, ci este esenţială în planul lui Dumnezeu de realizare a unei vieţi vrednice.

(Pr. Prof. Dr. Dan Sandu, Misiunea credinței creștine într-o lume secularizată și multiculturală, în Analele științifice ale Universității „Al. I. Cuza” Iasi (serie nouă), vol. VII, 2002, p. 129-137)