Chinul între a crede în Dumnezeu și a nu crede

Cuvinte duhovnicești

Chinul între a crede în Dumnezeu și a nu crede

    • Chinul între a crede în Dumnezeu și a nu crede
      Chinul între a crede în Dumnezeu și a nu crede

      Chinul între a crede în Dumnezeu și a nu crede

Văd oamenii chinuindu-se, dar mai ales copiii, între a crede în Dumnezeu și a nu crede. Lupta lor între bine și rău, de multe ori e așa de mare, încât se tem să nu-și piardă mintea. 

Văd oamenii chinuindu-se, dar mai ales copiii, între a crede în Dumnezeu și a nu crede. Lupta lor între bine și rău, de multe ori e așa de mare, încât se tem să nu-și piardă mintea. Iar ei încă sunt copii. De unde vin chinurile acestea? De la părinții și bunicii care sunt într-însul. Se aflau între dânșii unii care credeau în Dumnezeu și alții care credeau în cel rău. Se moștenește atât înclinarea de a crede în Dumnezeu cât și înclinarea de a nu crede. Tot ce este sănătos în părinți înclină spre Dumnezeu, iar tot ce-i păcătos și bolnav, înclină spre începătorul răutății; iar în copil se bat cap în cap aceste înclinări potrivnice. Dacă nu este cineva să-l ajute în vremea lui de cumpănă, se poate întâmpla să fie biruită partea cea bună de către cea rea, căci mai întotdeauna imboldurile din afară așa ajută, dacă însă are parte de un sfat la vremea chinuirii sale, își mai vede binele (partea bună).

(Părintele Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la înălțimea de Taină, Editura Agaton, Făgăraș, 2002, p. 28)

Citește despre: