Credinţa despovărătoare

Cuvinte duhovnicești

Credinţa despovărătoare

    • Credinţa despovărătoare
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Domnul Hristos ne dă prilejul de a ne simţi eliberaţi, şi eliberarea de poverile pe care le aduc în suflet păcatele este cunoscută ca mântuire.

Întâlnirea cu Domnul nostru Iisus Hristos, realizată prin credinţă, are drept urmare despovărarea sufletului omenesc. Îmi place să spun şi am spus adeseori şi spun şi acum: Credinţa noastră este o credinţă despovărătoare. Ştim cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos cuprinse în Sfânta Evanghelie de la Matei, în capitolul 11: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi avea odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 28-29). Deci Domnul Hristos ne dă prilejul acesta de a ne simţi eliberaţi, şi eliberarea de poverile pe care le aduc în suflet păcatele este cunoscută ca mântuire.

Ce este mântuirea? Mântuirea este eliberare de ceea ce ne împovărează, de ceea ce ne asupreşte. Când zicem mântuire, în general ne gândim la mântuirea de păcate: „îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit” (Luca 8, 48); sau: „Iartă-se ei păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit” (Luca 7, 47); sau: „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace” (Luca 7, 50). Toate acestea înseamnă de fapt eliberare de păcat, de boală, de moarte, de neştiinţă. Şi acestea se realizează prin credinţa în Evanghelie: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” (Marcu 1, 15). Credeţi în Evanghelie! „De nu veţi crede cine sunt, în păcatele voastre veţi muri” (Ioan 8, 24); „Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine” (Ioan 14, 1); „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, şi cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16). Sfântul Apostol Pavel zice că mântuirea este prin credinţă şi mântuirea este prin Hristos şi precizează că mântuirea nu se realizează prin faptele omului, ci se realizează prin harul Domnului (Romani 1, 16 şi Efeseni 2, 8).

Fără îndoială că şi faptele omului au o lucrare mântuitoare, dar fără legătura cu Domnul Hristos, faptele cele bune ale omului nu sunt îndestulătoare ca omul să se mântuiască. Dacă ar fi îndestulătoare faptele omului ca omul să se mântuiască, atunci nu ar fi trebuit să vină în lumea aceasta Fiul lui Dumnezeu şi să Se facă om, nu ar fi trebuit să Se jertfească pe cruce Mântuitorul nostru Iisus Hristos; ori tocmai pentru că faptele nu ajung, oricât de multe ar fi şi oricât de bune ar fi, de aceea mântuirea se realizează prin Domnul Hristos. Asta nu înseamnă că omul nu mai trebuie să mai facă nimic, ci înseamnă că omul trebuie să se angajeze, cu darul lui, într-o lucrare de îmbunătăţire sufletească.

(Arhim. Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 98-99)

Citește despre: