Nu putem să dobândim în noi chipul lui Hristos decât dacă suntem cu adevărat uniţi, cum le cerea Hristos ucenicilor Săi: Iubiţi-vă unii pe alţii, pentru ca lumea să cunoască că sunteţi ai lui Hristos (Ioan 15, 12).

“Pentru mine, viaţa celorlalţi preţuieşte mai mult decât propria-mi viaţă”. Nu vor mai exista între voi neînţelegeri când veţi fi înţeles aceasta. Dezlegarea unei probleme sau a unei neînţelegeri nu ţine de nici o organizaţie, de nici un anumit mod de conduită, ci de hotărârea de a suporta totul. Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalţi o inimă de mamă.

Trebuie să fim foarte sensibili la nevoile altora. Atunci vom fi una şi binecuvântarea lui Dumnezeu va fi din belşug cu noi.

Trebuie să avem conştiinţa lui Hristos, Care poartă în Sine lumea întreagă; în aceasta constă universalitatea fiinţei umane. Cuvântul lui Hristos nu trece, este veşnic.

Dacă, aşa cum mărturisim în Crez, Hristos este Dumnezeu adevărat, Mântuitorul lumii, Creatorul ei, prin Care toate s-au făcut, cum putem să ne reducem credinţa pe care o avem la o problem de naţionalitate, de loc, de epocă…?

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 18)