Dacă vrem să ajungem la Dumnezeu trebuie să gândim social!

Cuvinte duhovnicești

Dacă vrem să ajungem la Dumnezeu trebuie să gândim social!

    • Dacă vrem să ajungem la Dumnezeu trebuie să gândim social!
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Eu mă plâng de tine, tu de mine.  Eu voi merge la prietenul meu, ca să mă plâng de femeia mea, iar tu te vei duce la prietena ta, ca să te plângi de bărbatul tău. Astfel, fiindcă nu vom avea liniște, bucurie și pace, nu vom putea să ne rugăm și viața noastră va fi plină de mizerie. Dacă vrem să ajungem la Dumnezeu , zice, trebuie să gândim social. Vedeți că tot mănăstire este și în lume?

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul - Relațiile cu aproapele

Să vedem însă în special viața noastră în lume.

Odată pe când călătoream noaptea cu trenul și s-a stricat și ne-a coborât undeva, am întâlnit un preot în vârstă cu o foarte cuvioasă barbă lungă. Se apropie de mine – eu eram încă tânăr, de-abia fusesem hirotonit, aproape că nici nu aveam barbă – și cu foarte mult respect mă întreabă: „Sunteți preot? Sunteți arhimandrit?” „Arhimandrit”, îi răspund, și s-a aplecat să-mi sărute mâna acest om despre care am aflat ulterior că era sfânt. Atunci îl întreb: „Dar dumneavoastră ce sunteți?” „E, eu sunt egumenul a paisprezece copii, șapte în viață și șapte asigurați în cer. Pe șapte dintre ei i-am asigurat, iar acum mă lupt să-i asigur și pe ceilalți șapte”.

Noi toți trăim aceeași viață în brațele lui Iisus Hristos. Există totuși o diferență între mănăstire și căsătorie. În mănăstire, toate sunt făcute ușoare , în timp ce în căsnicie sunt grele. Este nevoie să ne antrenăm foarte bine brațele și inimile noastre, ca să putem înfrunta greutățile vieții. În mănăstire, altfel trăiește, altfel umblă omul. Să vă zic un exemplu.

Aveam în Sfântul Munte un egumen. Un om dăruit cu har, încât să-i săruți amândouă mâinile. Era un om simplu, nu foarte cultivat. Cum a venit în Sfântul Munte? Când avea șaisprezece ani, o vede pre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cercetându-l  și zicându-i : „Îți voi arăta ceva ce nu cunoști. Îți voi arăta Sfântul Munte”. Și într-o vedenie îi arată întreg Sfântul Munte. Apoi îi pune înainte o mănăstire anume și îi zice : „Vreau să te duci la această mănăstire”.  „ Cum se numește, Preacurată, mănăstirea aceasta ?” Îi spune numele mănăstirii, totuși nu vi-l voi spune, pentru că de îndată ce vă voi spune numele mănăstirii, veți ști despre cine vorbesc. Pleacă de acasă copilul – Teoclitul, Marioclitul, Panagioclitul[1], cum poate să-l numească cineva, de vreme ce l-a chemat Preasfânta ! – și se duce la mănăstire. Vedeți altfel este modul în care pleacă monahii la mănăstire, alte tresăltările, altele punctele de plecare, altele sunt trăirile. Dar și-a dat seama tatăl său și a alergat, ca să apuce să-l oprească. Copilul urcă pe o corabie ca să călătorească. Tatăl său a bănuit că asta va face și se duce și el. Copilul îl vedea pe tatăl său, dar tatăl nu-l vedea pe copil. Îi acoperea ochii Dumnezeu. Erau amândoi pe aceeași corabie, au trecut unul pe lângă altul, s-au dus să mănânce, iar tatăl nu a văzut pe copil. Se plângea tuturor, striga :„Un singur copil și îmi pleacă și acesta, ca să se ducă la mănăstire”. Cu toate acestea nu l-a văzut, fiindcă îl ocrotea Preacurata. În continuare, ajunge într-un port mic, la un promontoriu secundar. Se minuna, fiindcă toate îi erau cunoscute. I le arătase pe toate Preasfânta. În final a ajuns la mănăstirea pe care i-o hărăzise Preacurata. Prin urmare, mănăstirea este o nuntă tainică cu Hristos.

Nunta ce este? Spuneam că nunta este o altă mănăstire. Este o taină, fiindcă prin căsătorie devenim un singur trup[2]. Ce îneamnă aceasta ? Că așa cum mie îmi dă Dumnezeu harul de a deveni monah într-o mănăstire anume și să reușesc în ea, tot așa îi dă har și omului căsătorit. Cei doi devin un singur om în ochii lui Dumnezeu. Însuși Hristos îi asumă și îi ia în cârcă în propriul Lui trup.

Apostolul Petru, referindu-se la taina căsătoriei și adresându-se femeilor, zice că podoaba veșmântului lor constă „întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu”[3]. Prin urmare, femeia trebuie să arate bărbatului blândețe și liniște. Să nu se certe cu bărbatul, să nu îl atace, să nu-l enerveze, să nu-l supere. Să fie un om blând. De ce zice femeilor acest lucru și nu le zice bărbaților să fie blânzi și liniștiți ? Fiindcă bărbații sunt diferiți, au altă inimă, alt psihism. Aceștia pot ușor să se aprindă, fiindcă au egoism. Dacă îi zice femeia ceva bărbatului, el ține în el și începe să o bănuiască. Așadar, Sfântul Petru o sfătuiește pe femeie : să fii liniștită, să ai blândețe, să faci ceea ce îți spune bărbatul tău. Și dacă te lovește, zâmbește-i, sărută-l și îl vei face mielușel. Dacă vei arăta statornicie, atunci vei avea cea mai de preț achiziție, un avantaj important înaintea lui Dumnezeu și al oamenilor, deoarece căsnicia voastră va fi o iubire zilnică.

În continuare zice către bărbați : „Voi bărbaților trăiți înțelepțește cu femeile voastre”[4]. Adică tu care ai dobândit femeia și trăiești cu ea, să trăiești înțelepțește. Să știi adică ce dorește inima femeii, să cunoști povestea ei pe care ți-a spus-o din prima zi când te-a cunoscut, să nu uiți nimic din ceea ce ți-a spus. Ba încă să-i cunoști psihologia, fiindcă bărbatul și femeia nu sunt același lucru. Altceva vreau eu, altceva vrea aceea.  În altă parte alerg eu, în altă parte aleargă ea. Dumnezeu ne-a făcut diferiți. Bărbat și femeie i-a făcut, ca să fie legați, ca să unească contrariile și să rezulte o desăvârșire. De asemenea, să arăți că o iubești pe femeia ta, că îți amintești de ea, că iei aminte la fiecare nevoie a ei. Cum însă ?  Nu cu mândrie, ci „ca unele ce sunt mai slabe și faceți-le parte de cinste”[5]. Femeii îi spune să aibă blândețe față de bărbat . Bărbatului îi spune să cinstească pe femeia lui. Când nu o cinstești pe femeia ta poate să se spargă ca un pahar, fără măcar să-ți dai seama. Tu vei vrea ceva, vei insista, vei striga, o vei insulta, îi vei reproșa „nu mi-ai făcut asta, nu mi-ai dat asta”, și nu vei înțelege că s-a zdrobit inima femeii tale. Și dacă s-a zdrobit, fie și numai o crăpătură, greu se mai reface. Ce frumos spune Apostolul ! De unde știau acestea sfinții binecuvântați ? Desigur, acestea izvorăsc și curg din sfințenie.

Vrea, așadar, cinste femeia, fiindcă este delicată și sensibilă. Trebuie ca tu, bărbate, să-i dai această cinste, fiindcă împreună „sunteți moștenitori ai harului vieții”, fiindcă amândoi ați primit un har. Moștenirea pe care a dat-o Dumnezeu nu este numai pentru tine sau numai pentru ea, este pentru amândoi. Sunteți împreună-moștenitori, veți moșteni împreună viața veșnică.  Și toate acestea le spune, „așa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate”[6]. Dacă tu, femeie, nu ești un om blând, și tu, bărbate, nu cinstești pe femeia ta, nu o respecți, nu veți putea niciodată să faceți rugăciune. Fiindcă  trupul acela unul -„ și vor fi amândoi un trup”- va deveni mai multe trupuri. Devine un trup mutilat. Și prin urmare, avem necontenit conflicte, probleme, plângeri. Eu mă plâng de tine, tu de mine.  Eu voi merge la prietenul meu, ca să mă plâng de femeia mea, iar tu te vei duce la prietena ta, ca să te plângi de bărbatul tău. Astfel, fiindcă nu vom avea liniște, bucurie și pace, nu vom putea să ne rugăm și viața noastră va fi plină de mizerie. Dacă vrem să ajungem la Dumnezeu , zice, trebuie să gândim social. Vedeți că tot mănăstire este și în lume ?  

(Extras din cartea Despre Dumnezeu. Rațiunea simțirii, Indiktos, Atena, 2004)

[1]Nume proprii formate de la adjectivul κλητός, chemat, însemnând cel de Dumnezeu chemat, cel chemat de Maria, cel chemat de Preasfânta.

[2]Efes. 5, 31.

[3]1 Petr. 3, 4.

[4]1 Petr. 3, 7.

[5]1 Petr. 3, 7.

[6]1 Petr. 3, 7.

Traducere și adaptare:
Sursa:
Citește despre: