De ce nu e bine să amânăm Spovedania?

Cuvinte duhovnicești

De ce nu e bine să amânăm Spovedania?

    • De ce nu e bine să amânăm Spovedania?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Nu e bine s-o amânăm pentru că, de obicei, pocăința nu se amână. N-are rost să tragi păcatele după tine vreme îndelungată. Dacă ai posibilitatea să termini cu ele, e foarte bine.

De ce nu e bine să amânăm Spovedania?

Nu e bine s-o amânăm pentru că, de obicei, pocăința nu se amână. În Pateric se spune că îi ziceau gândurile unui părinte: „Lasă azi! Te vei pocăi mâine”. Iar el spunea: „Ba nu, ci mă voi pocăi astăzi, iar mâine să fie voia lui Dumnezeu”. N-are rost să tragi păcatele după tine vreme îndelungată. Dacă ai posibilitatea să termini cu ele, e foarte bine.

Dar unii le trag după ei câte un an de zile, căci numai în Postul Mare se mărturisesc. Vine câte unul la mine și-l întreb: 

– „Când te-ai spovedit ultima dată?” 

– Iar el îmi răspunde: „În Postul Paștelui, anul trecut”.

– Întreb eu: „Dar numai în Postul Mare te spovedești?” 

– „Da, părinte - răspunde el. Dacă așa ne-am pomenit?”

–  Iar eu îi spun: „Dar, dacă într-un an n-ar mai fi Postul Paștilor?”.

(Arhimandritul Teofil PărăianIubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 71-72)

Citește despre: