De ce suntem încercaţi de necazuri?

Cuvinte duhovnicești

De ce suntem încercaţi de necazuri?

    • De ce suntem încercaţi de necazuri?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

În astfel de momente ne întrebăm unde este Dumnezeu şi de ce îngăduie să li se întâmple astfel de necazuri oamenilor „buni”.

Hai să fim sinceri, indiferent dacă eşti ortodox sau eşti de altă religie viaţa îţi rezervă şi necazuri. În astfel de momente ne întrebăm unde este Dumnezeu şi de ce îngăduie să li se întâmple astfel de necazuri oamenilor „buni”. Filozoful David Hume spunea odată că problema răului în lume este subiectul pe care cei mai mulţi filozofi îl atârnă în cui şi uită de el. Şi se pare că şi atunci când se năpustesc asupra noastră necazurile şi bolile parcă am agăţa şi noi credinţa într-un cui şi am lăsa-o acolo uitată.

Sfânta Scriptură ne oferă un exemplu în Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel: „Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă” ( II Corinteni 1, 8). Ne întrebăm poate de ce Dumnezeu a îngăduit ca ucenicii Săi să treacă prin aceste necazuri ajungând să zică că nu mai nădăjduiau să mai scape cu viaţă? Şi faptul că au fost închişi câteva zile în închisoare. Nu e prea mult?

Pentru filozofi, Cartea lui Iov nu a răspuns niciodată pe tema naturii şi originii răului. Dreptul Iov nu a suferit doar pierderi materiale şi boli trupeşti grave ci lovitura cea mai grea pentru Iov a fost pierderea celor 7 copii într-o singură noapte. Foarte întristat şi necăjit şi stând pe un morman de cenuşă Iov este vizitat şi consolat de prietenii săi. Prietenii săi îl atrag într-o discuţie teologică şi îi spun lui Iov că Dumnezeu sigur la pedepsit pentru păcatele lui. Iov însă dezaprobă afirmaţiile prietenilor săi şi spune că el este nevinovat şi nu merită un asemenea tratament. La sfârşitul Cărţii lui Iov Dumnezeu se înfăţişează înaintea lui Iov şi am putea crede că în sfârşit avem un răspuns la necazurile pe care le-a suferit Iov de-a lungul vieţii sale.

Dumnezeu însă îl întreabă pe Iov dacă atunci când a creat universul i-a cerut vreun sfat lui Iov, unde să pună stelele şi mările. Iov răspunde că nu ar fi putut să-L sfătuiască la crearea universului deoarece el nici nu exista. Dumnezeu încheie prin a-i spune lui Iov că nici dacă i-ar explica natura răului şi a suferinţei nu ar putea înţelege. Apoi Iov spune un lucru interesant: „Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi şi mă pocăiesc în praf şi în cenuşă” (Iov 42, 5-6).

Acest răspuns pe care Iov îl dă lui Dumnezeu poate nu îi mulţumeşte pe filozofi, dar pe creştinii ortodocşi cu siguranţă îi mulţumeşte. Faptul că Dumnezeu s-a înfăţişat înaintea lui Iov a rezolvat toate problemele şi necazurile acestuia. Atunci când Îl avem în inimile noastre pe Dumnezeu vom oferi o semnificaţie mai profundă necazurilor, bolilor şi relelor încercări din viaţa noastră.

Dumnezeu este întotdeauna alături de noi, chiar şi atunci când disperăm şi nu mai avem putere, El este Cel care dă sens mormanului de cenuşă pe care ne aflăm în acea perioadă a vieţii noastre.

Traducere și adaptare:
Sursa: