De la prunci putem lua pildă smerenia

Cuvinte duhovnicești

De la prunci putem lua pildă smerenia

    • De la prunci putem lua pildă smerenia
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Sfântul Apostol Pavel zice că de la copii putem lua numai nerăutatea şi nevinovăţia lor, dar nu şi înţelegerea lor pruncească. „Fraţilor, spune el, nu fiţi copii cu mintea. Adică fiţi copii cu nerăutatea. La minte, însă, fiţi desăvârşiţi” (I Corinteni 14, 20). 

— În ce măsură copiii, prin nerăutatea şi curăţia lor, ne pot fi modele spre o viaţă curată şi duhovnicească?

— Sfântul Apostol Pavel zice că de la copii putem lua numai nerăutatea şi nevinovăţia lor, dar nu şi înţelegerea lor pruncească. „Fraţilor, spune el, nu fiţi copii cu mintea. Adică fiţi copii cu nerăutatea. La minte, însă, fiţi desăvârşiţi” (I Corinteni 14, 20). De la prunci putem lua pildă smerenia, după cum a zis Domnul: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru Împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4). Iar dacă cineva, prin darul lui Dumnezeu, va ajunge să fie desăvârşit cu mintea şi înţelegerea şi să aibă nerăutatea, smerenia şi curăţia pruncilor, acesta cu adevărat a ajuns la culmea nepătimirii şi poate să fie pildă de urmat pe calea mântuirii.

— Cuvintele lui Hristos „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14) este o poruncă pentru noi toţi sau este numai un îndemn?

— Aceste cuvinte sunt o poruncă pentru noi toţi care vrem să ne mântuim, şi să ne silim să avem inimă smerită şi nevinovată de copii. Dar vezi că nu a zis că numai a acestora este împărăţia cerurilor, ci: „a unora ca aceştia”. Adică toţi care prin darul lui Dumnezeu şi prin lucrarea faptelor bune ajung la măsura curăţeniei şi a nevinovăţiei pruncilor, vor dobândi împărăţia cerurilor... Această poruncă priveşte şi pe părinţii trupeşti. Că au prima datorie faţă de copii să le dea viaţă, să-i lase să vină la viaţă, iar nu să-i omoare. Apoi au poruncă să-şi crească copiii în credinţă şi în frică de Dumnezeu, în rugăciune şi în viaţă curată. De vor face aşa, copiii lor vor creşte bine, vor purta în ei pe Hristos şi vor urma toată viaţa lui Hristos. În felul acesta vor împlini şi ei porunca Domnului: „Lăsaţi copiii să vină la Mine!

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iași, 1994, pp. 227-228)

Citește despre: