Depăşirea ispitelor

Cuvinte duhovnicești

Depăşirea ispitelor

    • Depăşirea ispitelor
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

Când aveţi o suferinţă, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală, fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu şi nu voia voastră.

Toate ispitele, bolile, încercările sunt lecţii duhovniceşti prin care Dumnezeu ne învaţă pentru viaţa veşnică. Toate încercările au o însemnătate duhovnicească. De „succesul” în aceste încercări, prin răbdare şi ascultare faţă de voia lui Dumnezeu, depinde „diploma” vieţii de veci. Încerările acestea au drept scop sporirea smereniei, a auto-cunoaşterii şi a auto-criticii. Încercările îl călăuzesc duhovniceşte pe om. Când aveţi o suferinţă, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală, fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu şi nu voia voastră. Şi Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în acelaşi timp omului şi mijlocul prin care poate s-o depăşească.

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 6-10)

Citește despre: