Despre gândurile rele

Cuvinte duhovnicești

Despre gândurile rele

    • Despre gândurile rele
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

În acest caz al împrăştierii gândurilor la rugăciune, Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu ne tulburăm, ci să ne smerim şi să le îndepărtăm şi atunci e posibil să ne liniştim.

Am primit scrisoarea frăţiei voastre; în ea îmi explicaţi că în timpul rugăciunii vă vin gânduri din cauza cărora se tulbură sufletul. În acest caz al împrăştierii gândurilor la rugăciune, Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu ne tulburăm, ci să ne smerim şi să le îndepărtăm şi atunci e posibil să ne liniştim. Despre aceasta ne învaţă şi Sfântul Ioan Scărarul când ajunge la treapta a patra: „Străduieşte-te întotdeauna ca gândurile care te năpădesc să le aduni la un loc. Dumnezeu vrea ca tu, în timpul rugăciunii, să nu poţi dobândi alte gânduri. Nu deznădăjdui, fii luptător împotriva gândurilor, însă cu blândeţe. Niciodată însă, să nu lupţi împotriva gândurilor care vin de la îngerul păzitor”.

(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 74)