Despre vise și vedenii false

Cuvinte duhovnicești

Despre vise și vedenii false

    • Despre vise și vedenii false
      Despre vise și vedenii false

      Despre vise și vedenii false

Diavolii spun lucruri care o să se întâmple peste o lună, peste două sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul.

Dacă vei crede într-o vedenie falsă, apoi diavolul în vis te va învăţa „prorocii”. Diavolii spun lucruri care o să se întâmple peste o lună, peste două sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul. Şi tu spui: „Măi, sunt adevărate! Păi, ce-am visat eu săptămâna trecută, s-a adeverit acum!”. Aceştia sunt draci vrăjitoreşti, care ştiu viitorul.

Dar ai să-mi spui: „Părinte, dar în Scriptură spune că a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare...”. Da. Sunt şi vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare în viaţa omului şi nu le poate înţelege omul, dacă nu vine lângă el unul care are darul desluşirii duhurilor. Duhul este unul, cum spune marele Apostol Pavel la I Corinteni 12, însă darurile sunt împărţite.

Dacă marele prooroc Daniil, bărbatul doririlor, nu înţelegea vedeniile, auzi ce spune Scriptura: A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicând: Gavriile, fă în somnul lui Daniil să înţeleagă vedenia. Le vedea și nu înțelegea. Deci de aici să ținem minte că nu tot cel ce vede o vedenie sau un vis îl înțelege, până nu are darul deslușirii.

(Ne vorbește Părintele Cleopa. Volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 20)

Citește despre: