Dialogul lui Epifanie cu filozofii

Cuvinte duhovnicești

Dialogul lui Epifanie cu filozofii

    • Dialogul lui Epifanie cu filozofii
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

După cum dinții, buzele și limba lucrează împreună și se ajută una pe alta pentru a alcătui cuvântul, la fel se întâmplă și cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Tatăl este min­tea, Fiul este cuvântul, în timp ce Duhul Sfânt, Cel prea pătrunzător şi fin, este esenţa, transparenţa şi vederea, care sunt caracteristicile comune şi ale minţii, şi ale cuvântului.

Epifanie era de numai 18 ani, dar vieţuia în chip plăcut lui Dumnezeu. Era foarte frumos, sfi­os, ager la minte, milostiv, blând, dulce-grăitor şi cunoscător profund al Sfintelor Scripturi. Când vorbea el, toţi înţelepţii se minunau de înţelepciu­nea lui. Unii discutau adesea cu el subiecte serioa­se legate de Teologie, dogme, de problema morţii şi a desăvârşitei smerenii. Iar acela răspundea cu smerită-înţelepciune la întrebările lor şi dădea cu uşurinţă rezolvări la cele mai variate subiecte. Voi relata mai întâi o convorbire a lui şi apoi voi vorbi despre ameninţarea satanei.

Într-o zi tânărul stătea la masă împreună cu pă­rinţii săi. Erau invitaţi şi câţiva filozofi, prieteni ai părinţilor lui. Aceştia voiau să discute cu el, dar se temeau din pricina promptitudinii sale în răspun­suri şi a înţelepciunii sale în lămurirea probleme­lor. Însă cu toate acestea, cineva a făcut începutul întrebând pe ceilalţi:

- Cum se întâmplă oare că Născătorul-Tatăl şi Fiul Cel Născut să aibă firea şi esenţa atât de uni­te, încât să gândească şi să voiască, în acelaşi timp, acelaşi lucru?

- Exact după cum se întâmplă cu mintea şi cu cugetarea, a răspuns celălalt. Amândouă aces­tea sunt atât de armonios unite şi au o astfel de consimțire încât guvernează minunat toate mădularele trupului.

- Pentru ca să se rezolve și să exprime cum trebuie chestiunea, a spus din nou primul, este trebuință de înțelepciune bătrânească și de multă cercetare. Cum însă coexistă între ei Duhul?

- Exact după cum este cunoașterea. Pentru că și mintea și cugetarea sunt înștiințate de cunoaștere și din ea iarăși se inspiră, a răspuns al doilea.

Primul a fost de acord cu el, dar a completat:

- Dezlegarea chestiunilor este clară. Însă, iubi­te Epifanie, te rugăm, spune-ne și tu, cum ţi s-au părut argumentele?

- Presupun că pentru mine s-a început această discuţie care seamănă cu o provocare, a răspuns tânărul. Dar este ca şi cum aţi apela la experienţa unui oarecare "căţeluş” neînsemnat. Cu toate acestea, vă voi spune şi eu, robul vostru, smerita mea părere.

- Aceasta voim şi noi. Spune-ne ceva, ca să ne răcorim din izvorul înţelepciunii tale.

- Tatăl şi Fiul, în privinţa luminării, a judecăţii, a voinţei şi a firii, sunt Unu şi Acelaşi, a spus Epifanie. Sunt exact ca cei doi ochi care reacţionează la impresii şi primesc lumina în acelaşi timp şi în acelaşi chip.

-  Dar cum se află între Ei Duhul?

- Exact ca şi cei doi ochi care, printr-o privire comună, văd în acelaşi timp şi amândoi deodată, acelaşi obiect.

Ceilalți au ascultat şi au rămas impresionați

- Ne-a făcut o aluzie la poziţia teologică a Sfântului Atanasie, a observat unul.

- Dacă voiți, a adăugat Epifanie, vă voi arăta un exemplu mai practic. După cum dinții, buzele și limba lucrează împreună și se ajută una pe alta pentru a alcătui cuvântul, la fel se întâmplă și cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Tatăl este min­tea, Fiul este cuvântul, în timp ce Duhul Sfânt, Cel prea pătrunzător şi fin, este esenţa, transparenţa şi vederea, care sunt caracteristicile comune şi ale minţii, şi ale cuvântului. Să explicăm acestea şi în alt fel: Tatăl este soarele, Fiul este raza soarelui, în timp ce Duhul, Mângâietorul, este strălucirea de foc. Observaţi şi admiraţi în acest element mate­rial o esenţă triipostatică: soarele este chipul Ta­tălui, raza solară este Domnul, în timp ce căldura razei este Preasfântul Duh. Soarele niciodată nu părăseşte cerul. Îşi trimite însă razele sale pe pă­mânt unde, prin căldura lor, fac bine şi dau viaţă oamenilor. În acelaşi chip Tatăl Atotţiitorul nu a coborât pe pământ, însă a trimis strălucirea Slavei Sale, pe Fiul, şi prin Fiul, căldura Duhului Mân­gâietor pentru mântuirea întregii lumi. Să cerce­tăm pâinea pe care o mâncăm zilnic. Ştim că este făcută din grâu, apă şi foc. Deşi este una, însă este compusă din trei elemente. În acelaşi chip trebuie să cugetăm şi despre Dumnezeirea Cea Una şi în Trei Ipostasuri.Filozofii, după cele auzite, n-au mai putut sta împotriva înţelepciunii şi a inteligenţei tânărului și au încetat discuția. S-au temut ca nu cumva la rândul lui să le pună vreo întrebare  și să-i rușineze. Ceva asemănător se întâmplase cu un sofist, căruia, rușinându-l într-o discuție publică, în concluzie i-a spus: „Flecăreala ta neghioabă s-a ruşinat aşadar prin această discuţie sau nu?” Atunci, auzind aceasta, acel mult învățat a fost luat în râs de toti. Era unul din ucenicii cu chip de lup ai lui Arie. Astfel că filozofii s-au ridicat în tă­cere de la masă şi au plecat la casele lor.

(Arhimandritul Ignatie, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, traducere de ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 63-66)

Citește despre: