Un evlavios ascet locuia în Schitul Kafsokalivia. Odată, el a auzit o bătaie în uşă. Era cineva îmbrăcat ca un călugăr şi cu un rucsac în spate, plin cu pâine uscată, de care mâncau toţi asceţii.

– Cine eşti? l-a întrebat evlaviosul părinte.

– Sunt un duhovnic de la Sfânta Ana.

– Dacă eşti monah şi mai ales părinte duhovnicesc, fă o închinăciune. Imediat ce străinul a auzit aceste cuvinte, a dispărut (deoarece era un demon) şi a lăsat în urma lui un miros urât, care a ţinut trei zile. Ar trebui să menţionăm aici că diavolul nu face închinăciuni, nici nu I se închină lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 170)