Din ce pricini se înşală oamenii de vedenii şi de visuri deşarte?

Cuvinte duhovnicești

Din ce pricini se înşală oamenii de vedenii şi de visuri deşarte?

    • Din ce pricini se înşală oamenii de vedenii şi de visuri deşarte?
      Din ce pricini se înşală oamenii de vedenii şi de visuri deşarte?

      Din ce pricini se înşală oamenii de vedenii şi de visuri deşarte?

Visurile cele rele sunt deşertăciune, ca vrăjile şi descântecele, şi pe mulţi visurile i-au înşelat şi au căzut toţi cei ce au nădăjduit într-însele.

- Din câte pricini se înşală oamenii de vedenii şi de visuri deşarte?

- Din şapte pricini se înşală creştinii de vedenii şi visuri, ca şi cum ar fi de la Dumnezeu, şi anume: din mândrie; din slavă deşartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza minţii slabe şi neiscusite a creştinilor; din cauza râvnei nesocotite a unor creştini, care se roagă şi postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sântul Isaac Sirul: „Cu mare boală boleşte cel ce are râvna cea rea” (Filocalia, vol. X, Cuv. 58). A cincea pricină a amăgirii prin vedenii şi visuri este neascultarea de duhovnici şi îndărătnicia unor credincioşi, mai ales a celor mândri, din care cauză uşor sunt vânaţi de diavolul. A şasea pricină vine din cauza vieţii de sine ascunse a unora şi din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. Iar ultima pricină prin care se înşală creştinii cu visuri şi vedenii mincinoase este necunoştinţa de sine şi lipsa de citire a Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi.

Despre acestea spune şi înţeleptul Sirah, zicând: „Visurile cele rele sunt deşertăciune, ca vrăjile şi descântecele, şi pe mulţi visurile i-au înşelat şi au căzut toţi cei ce au nădăjduit într-însele” (Sirah 34, 1-7). Cel ce crede lesne în visuri şi în vedenii, fără multă cercetare şi sfat, să se canonisească la fel cu cei ce merg la vrăji şi descântece, adică până la şapte ani să se oprească de la Sfânta Împărtăşanie.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 140-141)