Din exilul pacatului ne putem întoarce numai prin pocăinţă

Cuvinte duhovnicești

Din exilul pacatului ne putem întoarce numai prin pocăinţă

    • Din exilul pacatului ne putem întoarce numai prin pocăinţă
      Din exilul pacatului ne putem întoarce numai prin pocăinţă

      Din exilul pacatului ne putem întoarce numai prin pocăinţă

Pildele reprezintă o alegorie, ele spun un adevăr moral sau social, accesibil oricui. Ele relatează din adâncurile vieţii umane, spuse însă atât de simplu, cum numai Dumnezeu putea s-o facă. Adevărul lor pătrunde în adâncul fiinţei noastre şi trebuie să ne fie călăuză în viaţă.

La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus aminte de Sion”, s-a cântat astăzi psalmul din exil al poporului Israel (Ps. 136). Noi îl cântăm în acest timp de pregătire ca unii care prin păcatele noastre ne-am îndepărtat de Dumnezeu, suntem în afara Lui, într-un exil din care ne putem întoarce numai prin pocăinţă.

Iisus şi-a început propovăduirea spunând: „pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor” (Mt. 4, 17). Esenţa învăţăturii Sfântului Ioan Botezătorul a fost pocăinţa. Primul apel apostolic pentru intrarea în Biserică a fost: „pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să se boteze în numele lui Iisus Hristos şi veţi primi darul Sfântului Duh” (F. Ap. 2, 38). Pocăinţa ne este arătată ca o condiţie indispensabilă a vieţii creştine, pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea trebuie să ne întrebăm: Ce este pocăinţa? De ce avem nevoie de ea? Pilda fiului risipitor pe care am auzit-o în evanghelia de astăzi ne răspunde la aceste întrebări.

Dacă duminica trecută Biserica ne-a înfăţişat două căi: smerenia şi mândria, astăzi ne arată tot două căi, dar în etapa lor următoare: pe de o parte, treapta a doua de urcare spre Dumnezeu prin pocăinţă, pe de altă parte, treapta a doua de coborâre, de îndepărtare de Dumnezeu prin păcate ascunse ce mocnesc sub un înveliş de supunere făţarnică. Această etapă ne este întruchipată în pilda fiului risipitor.

Iisus Hristos a învăţat în permanenţă, dar, uneori, a făcut-o în pilde. Pildele reprezintă o alegorie, ele spun un adevăr moral sau social, accesibil oricui. Ele relatează din adâncurile vieţii umane, spuse însă atât de simplu, cum numai Dumnezeu putea s-o facă. Adevărul lor pătrunde în adâncul fiinţei noastre şi trebuie să ne fie călăuză în viaţă. Pilda fiului risipitor este una dintre pildele cele mai adânci şi atotcuprinzătoare. Eu consider că ea reprezintă şi o filosofie a istoriei prin care ni se arată calea pe care o parcurge, nu numai omul, dar şi întreaga omenire.

 

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 20-21)

 

Citește despre: