Dragostea este din rugăciune

Cuvinte duhovnicești

Dragostea este din rugăciune

    • Dragostea este din rugăciune
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Dragostea desăvârşită către Dum­nezeu este temelia celor desăvârşiţi. Nimeni nu ajunge însă la această dragoste decât prin curăţirea deplină de patimi şi mai ales prin rugăciunea curată.

Prin ce virtute ajunge omul la desăvârşire şi care sunt virtuţile celor desăvârşiţi? Sfântul Grigorie Palama zice: „Virtutea rugăciunii efectuează taina unirii noastre cu Bunul Dum­nezeu, căci rugăciunea este legătura făpturilor raţionale cu Făcătorul, dar unirea cu Dum­nezeu, adică desăvârşirea, este mai presus de rugăciunea curată. Ea înseamnă dragoste desăvârşită şi aceasta nu o are omul de la sine, ci vine de la Dumnezeu”. Aşadar, dragostea desăvârşită către Dum­nezeu este temelia celor desăvârşiţi. Nimeni nu ajunge însă la această dragoste decât prin curăţirea deplină de patimi şi mai ales prin rugăciunea curată. Acest lucru îl arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: „Toate virtu­ţile ajută minţii să ajungă la dragostea lui Dumnezeu, dar mai mult decât toate rugăciu­nea curată, căci prin aceasta, zburând spre Bunul Dumnezeu, iese afară din toate cele ce sunt” . Virtutea rugăciunii ajută foarte mult omului să câştige dra­gostea de Dumnezeu, iar dragostea este „desă­vârşirea”. Sfântul Isaac Sirul, arătând că prin rugăciune omul câştigă dragoste de Dumnezeu, zice că „dragostea este din rugăciune”.

(Părintele Cleopa IlieDespre rai şi despre desăvârşirea omului, Editura Trinitas, Iaşi 2002, p. 27-28)

Citește despre: