„Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale!” Sfântul Efrem mărturiseşte că nimeni nu poate dobândi nici unul din aceste daruri, de nu le va primi de la Dumnezeu. Chiar mai mult decât atât, nici măcar să iertăm pe alţii nu putem fără ajutorul lui Dumnezeu: „Aşa, Doam­ne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greșelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu”.

Cum sună acelaşi lucru în Tatăl nostru? „Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.

Dar Sfântul Efrem Sirul ne arată practic cum ajungem la starea de a ierta greşelile fratelui. Cum? Prin vederea propriilor greşeli.

Sfântul Efrem ne tâlcuieşte ceea ce Hristos ne arată în rugăciunea Tatăl nos­tru şi ne arată felul prin care putem să ajungem să nu mai fim judecaţi, să fim iertaţi de Dumnezeu, aşa cum noi ier­tăm. Dar cum iertăm noi? Fără vederea propriilor păcate, nimeni nu-l poate ierta pe aproapele său. Dar şi această vedere nimeni nu o poate avea decât în dar de la Dumnezeu. Numai venind Duhul Sfânt, omul îşi descoperă ceea ce este. Sfântul Ioan Scărarul spune: aşa cum printr-un acoperiş crăpat, raza de lumină desco­peră toate impurităţile, praful ce pluteşte în aer, până atunci nevăzut, aşa cer­cetarea Duhului Sfânt în inima omului descoperă răutăţile şi patimile lui. Toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfânt.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 102-103)