Dumnezeu îi pedepseşte pe cei necredincioşi sau îi iubeşte?

Cuvinte duhovnicești

Dumnezeu îi pedepseşte pe cei necredincioşi sau îi iubeşte?

    • Dumnezeu îi pedepseşte pe cei necredincioşi sau îi iubeşte?
      Foto: Bogdan Bulgariu

      Foto: Bogdan Bulgariu

„Lenuţa, ia, spune tu, dacă un om face o faptă rea, aşa-i că el nimereşte la închisoare?” „Da”. „Şi cine-l pedepseşte pe el, oare nu se pedepseşte el singur, pentru că a făcut o faptă rea şi oamenii îl pun la închisoare?”

Câteva zile în urmă a venit la mine la spovedanie o fetiţă de vreo 8 anişori. O iau şi o întreb: 

– Cum te cheamă? 

– Lenuţa. 

– Ia, zi, Lenuţa, ce s-a mai întâmplat, ce te frământă?

Zice: 

– Am gânduri rele despre Dumnezeu.

– Măi, măi, Lenuţa, şi ce fel de gânduri rele ai tu despre Dumnezeu?

– Că Dumnezeu e rău. 

– Dar cum ţi-ai dat tu seama că Dumnezeu e rău?

– E rău, pentru că El îi pedepseşte pe oameni. 

– Chiar aşa? Pe care oameni îi pedepseşte El? Ştii tu vreun om pe care l-a pedepsit Dumnezeu?

– Pe oamenii necredincioşi. 

– Cine ţi-a zis ţie asta?

– Scrie într-o carte.

– Nu-i bună cartea aceea, Lenuţa, cine ţi-a dat ţie aşa o carte?

– Am citit eu.

– Lenuţa, ia, spune tu, dacă un om face o faptă rea, aşa-i că el nimereşte la închisoare?

– Da.

– Şi cine-l pedepseşte pe el? Oare nu se pedepseşte el singur, pentru că a făcut o faptă rea şi oamenii îl pun la închisoare?

– Da.

– Dar Dumnezeu nu-l pedepseşte, numai oamenii îl pedepsesc şi el singur se pedepseşte când face o faptă rea. Dumnezeu ne-a spus nouă să ne ducem la cei din închisoare şi să le ducem de mâncare şi să-i ajutăm pe ei, aşa-i?

– Da.

– Şi-atunci, Dumnezeu îi pedepseşte pe cei necredincioşi sau îi iubeşte, dacă El ne-a dat poruncă să-i ajutăm pe ei?

– Îi iubeşte.

– Şi cum îţi pare ţie, Dumnezeu e bun sau rău?

– E bun.

– Mai eşti supărată pe Dumnezeu, Lenuţa?

– Nu.

– L-ai iertat pe Dumnezeu?

 – Da.

(Ieromonahul Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, pp. 59-60)