Dumnezeu a zidit alt dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Dumnezeu a zidit alt dumnezeu

    • Dumnezeu a zidit alt dumnezeu
      Dumnezeu a zidit alt dumnezeu

      Dumnezeu a zidit alt dumnezeu

Dar miliarde de taine sunt în natură, care încă nu s-au descoperit omului. El se cam mândreşte că ştie multe acum, dar nu ştie că e încă la început, a luat o lingură din tot oceanul de apă al cunoştinţelor şi tainelor, pe care o să i le mai descopere Dumnezeu.

Dumnezeu fiind Tatăl nostru, a pus pe om să stăpânească toată lumea aceasta sau, cum zice Sfântul Nicodim Aghioritul: „Dumnezeu a zidit alt dumnezeu. A zidit pe om şi l-a pus pe el alt dumnezeu peste toate câte le-a făcut El.”  Auzi cum spune? L-a pus Dumnezeu Cel Unul din fire, pe omul-dumnezeu după dar să stăpânească toate cele făcute de El. De aceea a şi zis către el: Eu am zis: dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6). Însă când l-a pus Dumnezeu pe om să stăpânească toate cele făcute de Dânsul, i-a dat şi puterile potrivite, cu care omul să poată stăpâni toate cele zidite de El. (…) Dar miliarde de taine sunt în natură, care încă nu s-au descoperit omului. El se cam mândreşte că ştie multe acum, dar nu ştie că e încă la început, a luat o lingură din tot oceanul de apă al cunoştinţelor şi tainelor, pe care o să i le mai descopere Dumnezeu, Care din iubirea Lui de oameni cea negrăită, fiindcă omul e după chipul şi asemănarea Lui, îl învaţă ca părintele pe copii.

(Mânca-v-ar Raiul – III, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 40-42)

Citește despre: