Admir la Sfântul Vasile cel Mare – cunoscut pentru austeritatea vieţii şi asprimea doctrinei – excepţia făcută în favoarea unei femei păcătoase care într-atâta se ruşina de cele ce făcuse încât nici nu îndrăznea să vină la mărturisire obligatoriu orală, potrivit canoanelor. A predat celui pe care şi-l alesese drept duhovnic o scrisoare unde-şi aşternuse penibila spovedanie.

Firesc ar fi fost să-i fie respinsă cererea, să i se ceară a-şi rosti cu glas şi faţă către faţă vinovăţia. Dar Sfântul Vasile nu numai că se învoieşte cu această cale întru totul neobişnuită de mărturisire a păcatelor şi o dezleagă pe femeie şi, rugându-se pentru ea, îi obţine iertarea.

Sfântul Vasile a mai făcut o faptă vrednică de toată lauda şi înduioşarea: A cerut lui Dumnezeu să-i prelungească viaţa cât îi trebuia ca să boteze pe evreul Ioasaf cu toată casa lui. Cererea i-a fost primită.

(Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae De la Rohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, pp. 145-146)