Când părintele Efrem ajunsese deja bătrân, îşi amintea cu bucurie de anii tinereţii şi spunea: „Ah, fericită ascultare! Ce pot să-ţi spun? Când eram ucenic, alt Har aveam, altă rugăciune. Zburam. Fiindcă rugăciunea izvo­răşte din ascultare şi NU ascultarea din rugăciune. Fă ascultare acum, iar apoi va veni Harul”.

Stareţul Iosif ne spunea: „Cel care face ascultare, chiar şi strâmbă de ar fi porunca, tot bine va ieşi; şi aceasta doar pentru ascultarea lui. Nu are importanţă cine este stareţul. Ce i-a folosit lui Iuda că a fost lângă Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Ghiezi că Stareţul său era Prooroc? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam că Stareţul său era, într-un fel oarecare, Dumnezeu? Nimic, de vreme ce a făcut neascultare. Dar Acachie, cel despre care se spune în Scara Sfântului Ioan, al cărui stareţ era cam sucit şi-l bătea mereu, a ajuns Sfânt”.

(Arhimandrit Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 180)