Fiecare patimă poate naște o virtute

Cuvinte duhovnicești

Fiecare patimă poate naște o virtute

    • călugăr în curtea Mănăstirii Secu
      Fiecare patimă poate naște o virtute / Foto: Oana Nechifor

      Fiecare patimă poate naște o virtute / Foto: Oana Nechifor

Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă și, cu cât o ascundem mai mult, cu atât o păstrăm mai bine. Trebuie să facem totul cu simplitate și cumpătare, întrucât avem vrăjmași care se vor folosi de orice mijloace ca să ne jefuiască.

Am văzut din proprie experiență că a trebuit să petrec la fel de mult timp învățând despre pocăință, cât am petrecut învățând ce este fericirea. Am învățat că bucuria pe care mi-o oferă plăcerile lumii acesteia nu este adevărata fericire. Foarte puține sunt însă pildele vii ale acestui adevăr în ziua de astăzi. Cum să-i învățăm pe oameni despre un lucru atât de rar? Știu că, în ceea ce mă privește, nu-mi este greu să dovedesc că sunt supărăcios, cârtitor, sau că îl judec pe aproapele meu, dar cum să arăt virtuți pe care nu le am? Nu vreau să fiu piatră de poticneală pentru credincioșii mei. Știu că sunt un exemplu rău. Ce pot face?

Intuiția dumneavoastră este corectă, părinte. Totuși aș dori să accentuez aici și un alt aspect. De câte ori nu ne-am umplut de bucuria mângâierii dumnezeiești, dar mai apoi am pierdut-o din pricina lipsei noastre de grijă? De aceea spune Sfântul Ioan Scărarul: „Apropie-te de Dumnezeu întru multă smerită cugetare și mai multă îndrăznire vei avea”. Cu alte cuvinte, cu cât ne apropiem de Dumnezeu cu mai multă smerenie, grijă și cumpătare, cu atât primim mai multă bucurie. Trebuie să fim însă atenți să nu ne bucurăm peste măsură și să nu trăim această bucurie la nivel psihologic, sufletesc, altminteri o pierdem.

Dacă atunci când sufletul ne este plin de bucurie duhovnicească începem să vorbim mult și fără rost, să-i învățăm pe alții și să ne etalăm darurile primite de la Dumnezeu, negreșit vom pierde această bucurie și ne vom simți sufletul gol și pustiu. Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă și, cu cât o ascundem mai mult, cu atât o păstrăm mai bine. Trebuie să facem totul cu simplitate și cumpătare, întrucât avem vrăjmași care se vor folosi de orice mijloace ca să ne jefuiască. Citim în Scara Sfântului Ioan că fiecare virtute duhovnicească poate degenera într-o patimă, dacă nu suntem cu luare-aminte.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieții duhovnicești în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 205-206)