În afară de persoanele reale, precum cea a mamei, a surorii, a tatălui, etc., fiecare dintre soţi proiectează asupra celuilalt imaginea ideală pe care a plăsmuit-o despre el, chiar înainte să-l cunoască. Fiecare tânăr urmăreşte în visele sale imaginea ideală a fetei, iar când se căsătoreşte cu cea care se apropie, oarecum, de viziunea sa, crede că a găsit aleasa visurilor sale şi proiectează asupra ei toate virtuţile iedealului de fată, pe care le-a plăsmuit. Aceasta este aşa numită dragoste fulgerătoare. În realitate, însă, tânărul nostru, nu iubeşte fata concretă pe care a descoperit-o, pe care, de altfel, nici nu a apucat să o cunoască, ci iubeşte imaginea ideală pe care o are înlăuntrul său.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Adolescenţă, Feciorie, Căsătorie, Editura Bizantină, Bucureşti 2010, p. 134)