Grădinile din rai
- Nu, părinte Pimen, nu ascunde de mine, unde ai fost acum?
- Unde am fost?, a răspuns el. Aici unde eşti şi tu. Domnul, în marea Lui milostivire, mi-a gătit mie acest locaş.
Într-o mănăstire trăia un călugăr pe nume Pimen, a continuat convorbirea părintele Varsanufie. Era din maloruşi fără ştiinţă de carte, deja bătrân de vreo şaptezeci de ani. Făcea ascultare tăind lemne, cărând apă, aprindea focul în vatră. Bucătarul mănăstirii avea un caracter violent, adesea se mânia, îl bătea pe părintele Pimen cu ce-i cădea la îndemână, cu vătraiul, cu mătura. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe părintele Pimen suparat pe bucătar sau să-i fi spus vreun cuvânt de ocară. Uneori câte unul dintre fraţi se apropia de el şi-l întreba:
- Te doare, părinte Pimen?
- Nu-i nimic, m-a nimerit pe cocoaşă, răspundea el, şi faţa lui de bătrân se lumina cu un zâmbet blând.
Odată, un oarecare ieromonah al acestui aşezământ a adormit în timpul rugăciunii şi a avut un vis. A văzut o grădină mare, plină cu copaci de o deosebită frumuseţe, încărcaţi cu roade care dădeau un miros plăcut.
Cine este stăpânul acestei minunate grădini?, s-a gândit ieromonahul şi deodată îl vede pe părintele Pimen.
- Părinte Pimen, cum de eşti aici?, a strigat el.
- Domnul mi-a dat mie aceasta, aceasta este vila mea. Când mă apasă ceva pe suflet, eu vin aici şi mă mângâi.
- Dar poţi să-mi dai din roadele raiului?
- De ce nu, cu plăcere, dă-mi mantia.
Ieromonahul i-a dat mantia, iar părintele Pimen a început să pună din rodurile minunate. În acest timp ieromonahul a văzut pe tatăl său care murise şi fusese preot. «Tăticule, tăticule, şi tu eşti aici?», a exclamat el cu bucurie şi şi-a întins mâinile către dânsul. Marginea mantiei i-a căzut din mâini şi împreună cu aceasta şi fructele au căzut jos, iar ieromonahul s-a trezit. Era dimineaţă. Ieromonahul s-a dus la fereastra chiliei sale şi a auzit un strigăt: «O, ticălosule!, striga bucătarul. Iarăşi ai adus puţină apă, trebuia ca toate ciuberele să fie pline, iar tu nu vezi nimic, dobitocule!». Aşa ţipa bucătarul şi îl burduşea pe părintele Pimen cu vătraiul cât putea duce. Ieromonahul a ieşit din chilie:
- Lasă-l în pace!, i-a spus el bucătarului.
- Părinte Pimen, unde ai fost acum?, l-a întrebat ieromonahul.
- Am adormit puţin în bucătărie şi cu mintea mea de bătrân am uitat să aduc apă îndeajuns, ceea ce a atras asupra mea dreapta nemulţumire a bucătarului.
- Nu, părinte Pimen, nu ascunde de mine, unde ai fost acum?
- Unde am fost?, a răspuns el. Aici unde eşti şi tu. Domnul, în marea Lui milostivire, mi-a gătit mie acest locaş.
- Dar ce s-ar fi întâmplat dacă eu nu aş fi scăpat jos fructele?
- Atunci ele ar fi rămas în mantie şi trezindu-te le-ai fi găsit acolo; doar că eu ar fi trebuit să plec din mănăstire, a răspuns părintele Pimen.
(Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 177-178)
Drumul de la suferință la bucurie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
