Harul fără de plată

Cuvinte duhovnicești

Harul fără de plată

    • Harul fără de plată
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Ştii cum erai înainte, te mâniai, iar acum nu mai ai mânie. Nu este nici un om care să te poată răni, nici un gând rău nu îţi poate face rău, căci eşti îngrădit, cârmuit prin Duhul Sfânt.

Dumnezeu a dăruit sufletului curat şi încercat în ascultare darul rugăciunii neîncetate şi de sine săvârşitoare, "harul fără plată, negrăita stare de pace şi bucurie", cum îi plăcea stareţului Tadei să spună. "Numai cei ce au primit harul fără de plată pot să ştie care este starea Îngerilor şi a Sfinţilor. Ştii cum erai înainte, te mâniai, iar acum nu mai ai mânie. Nu este nici un om care să te poată răni, nici un gând rău nu îţi poate face rău, căci eşti îngrădit, cârmuit prin Duhul Sfânt. Acum poţi să înţelegi starea Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu, care din pântecele mamei şi până la sfârşitul vieţii pământeşti, şi în veşnicie, a petrecut în deplinătatea harului dumnezeiesc."

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa, Ed. Predania, p. 17)

Citește despre: