„Iartă-se păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit"

Cuvinte duhovnicești

„Iartă-se păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit"

    • „Iartă-se păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit"
      „Iartă-se păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit"

      „Iartă-se păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit"

Unge pe Domnul Cel nevăzut cu rugăciunea iubitoare a minţii şi a inimii, iar pentru Cel văzut fă tot ce-ţi stă în putinţă pentru cei aflaţi în nevoie, şi va fi ca pentru Dumnezeu. 

Păcătoasa, auzind că Mântuitorul se află în casa lui Simon, a mers acolo cu un vas de mir şi, căzând la picioarele Domnului, a început să plângă și a spălat cu lacrimi picioarele Sale, apoi le-a şters cu părul capului său, le-a sărutat si le-a uns cu mir (Lc. 7, 36-39). Ea nu a zis nimic, ci doar a făptuit, şi prin faptele sale a arătat cea mai gingaşă dragoste către Domnul. Pentru aceasta s-a şi zis despre dânsa: „Iartă-se păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit" (Lc. 7, 47). O, de-am vorbi şi noi mai puţin şi am făptui mai mult, mărturisindu-ne prin fapte iubirea către Domnul! Vei zice: „Dacă ar fi Domnul de faţă, aş fi şi eu gata să fac totul pentru El". El însă este aici, nevăzut ca Ipostas, însă văzut în toţi creştinii, si mai cu seamă în cei nevoiaşi. Unge pe Domnul Cel nevăzut cu rugăciunea iubitoare a minţii şi a inimii, iar pentru Cel văzut fă tot ce-ţi stă în putinţă pentru cei aflaţi în nevoie, şi va fi ca pentru Dumnezeu. 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 29)