Importanța duhovnicului

Cuvinte duhovnicești

Importanța duhovnicului

    • Importanța duhovnicului
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Cel care nu are duhovnic ca să se sfătuiască cu el în călătoria sa duhovnicească, se încurcă, se osteneşte, întârzie şi cu greu va ajunge la destinaţia sa. Dacă îşi dă singur soluţii la problemele lui, oricât de înţelept ar fi, rămâne întunecat, deoarece se mişcă cu încredere de sine şi mândrie.

Cel care nu are duhovnic ca să se sfătuiască cu el în călătoria sa duhovnicească, se încurcă, se osteneşte, întârzie şi cu greu va ajunge la destinaţia sa. Dacă îşi dă singur soluţii la problemele lui, oricât de înţelept ar fi, rămâne întunecat, deoarece se mişcă cu încredere de sine şi mândrie. În timp ce omul care se smereşte şi merge cu încredere şi râvnă la duhovnic şi îi cere părerea, este ajutat. Pentru că atunci Dumnezeu cu siguranţă îl luminează pe duhovnic şi îi dă răspunsul corect.

Iată, atunci când vine cineva cu evlavie, cu gândul că sunt sfânt, deşi eu sunt tinichea, am observat că simt înlăuntrul meu o schimbare, iar cele pe care i le spun, nu sunt ale mele. Din aceasta îmi dau seama limpede că omul acela a venit cu evlavie, iar Dumnezeu, ca să nu-l nedreptăţească, îmi dă mie acea stare bună. În aceste cazuri, dacă este vorba de o problemă serioasă, Dumnezeu te vesteşte lăuntric şi atunci îi poţi spune ce se va întâmpla, când se va întâmpla şi cum să înfrunte acea problemă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 268)