Inima noastră poate să transmită atât binele, cât şi răul

Reflecții

Inima noastră poate să transmită atât binele, cât şi răul

    • Inima noastră poate să transmită atât binele, cât şi răul
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Chiar şi cea mai neînsemnată supărare sau indignare vatămă sufletul. Noi să avem în sufletul nostru bunătate şi dragoste şi pe acestea să le transmitem şi celorlalţi din jur.

Noi nu suntem întotdeauna conştienţi de puterile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Părintele Porfirie spunea că depinde de starea noastră sufletească dacă transmitem celor din jurul nostru fie binele, fie răul. Părintele ne îndeamnă să fim foarte atenţi şi să privim lucrurile într-un mod pozitiv. Părintele Porfirie spune: „Chiar şi cea mai neînsemnată supărare sau indignare vatămă sufletul. Noi să avem în sufletul nostru bunătate şi dragoste şi pe acestea să le transmitem şi celorlalţi din jur. Să fim atenţi să nu cumva să nutrim resentimente pentru cei ce ne fac rău, ci mai degrabă să ne rugăm pentru ei cu tot sufletul. Întotdeauna să avem gânduri de iubire faţă de aproapele nostru”.

Părintele pune în centrul atenţiei exemplul Sfântului Arhidiacon Ştefan. Sfântul Arhidiacon Ştefan, fiind lovit cu pietre, se ruga lui Dumnezeu astfel: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Câţi dintre noi putem face acest lucru? Să ne rugăm pentru cei ce ne fac rău. Nu mulţi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu putem reuşi să ne rugăm şi noi pentru cei ce ne vor nouă răul.

Harul lui Dumnezeu ne ajută să acţionăm în mod evlavios. Sfântul Arhidiacon Ştefan L-a avut pe Mântuitorul Iisus Hristos în suflet şi în minte şi numai aşa a reuşit să biruiască răul. Noi trebuie să urmăm exemplul Sfântului Arhidiacon Ştefan. Şi dacă ne rugăm cu dragoste pentru cei din jurul nostru acest lucru se transmite şi lor. Este foarte important să fii în legătură cu această putere invizibilă a sufletului.

Tot Părintele Porfirie ne spune: „Dacă ne rugăm cu tot sufletul, cu toată dragostea pentru o persoană, indiferent de ce distanţă ne desparte de acea pesoană, binele este transmis. Aşa că distanţa nu afectează în niciun fel puterea binelui şi a răului. Putem transmite binele la distanţe nemărginite”.

Părintele nu ne vorbeşte din punct de vedere teoretic, ci din experienţa sfinţiei sale. După ce a devenit monah i-a fost dăruit de Dumnezeu darul înainte vederii. În autobiografia sa, Părintele Porfirie povesteşte cum i-a văzut pe bătrânii săi venind când ei erau de cealaltă parte a muntelui. El putea vedea apa de sub pământ când dorea să facă o fântână pentru mănăstirea sfinţiei sale. Unul din fiii duhovniceşti ai Părintelui, Constantin Yiannitsiotis  povesteşte cum Părintele vedea în oameni cauzele evenimentelor. În cartea sa „Cu Părintele Porfirie”, Părintele ne oferă mai multe exemple ale acestor puteri. El cunoştea trecutul la fel de bine ca viitorul.

Omul care primeşte darul înainte vederii este omul care Îl iubeşte pe Dumnezeu. O asemenea putere este dată doar de Dumnezeu şi Harul Său. Părintele Porfirie ne arată cum poate cineva să primească acest dar al înainte vederii. „Doar o persoană smerită primeşte acest dar; el atribuie această putere lui Dumnezeu şi nu lui însuşi. El simte în sufletul său că este nedemn de acest dar primit de la Dumnezeu. Harul nu se revarsă asupra celor mândri şi egoişti. Harul se revarsă asupra celor smeriţi, altruişti şi mai presus de toate celor care Îl iubesc pe Dumnezeu”.

Citește despre: