Inima pelerinului care a murit pe Mormântul Domnului Hristos
În timp ce adora sfântul Mormânt, chiar acolo pe mormânt, îşi dădu sufletul! Când ceilalţi văzură acest lucru ziseră: „Să vedem ce avea acest om ascuns în inima sa!” Îi făcură autopsie, îi deschiseră inima şi rămaseră uimiţi: acolo, în inima sa, erau scrise cuvintele: „Iisus, dulcea mea iubire”.
Era odată un anume pelerin care fusese iniţiat în rugăciunea minţii. Deoarece avea lepădare de sine, meditaţie şi lipsa grijilor – deoarece nu era legat de familie, muncă sau orice alte lucruri – spunea rugăciunea neîncetat şi simţea o foarte mare dragoste pentru Hristos. Adică, cu adevărat avea dumnezeiasca dragoste în sufletul său. El avea o mare dorinţă să meargă la mormântul cel preasfânt al lui Hristos; credea că acolo îşi va împlini preaplinul dragostei sale pentru prea iubitul său Hristos.
Deci, se duse la Ierusalim, la mormântul lui Hristos şi intră ca să I se închine. Desigur, trăi sentimente puternice de dragoste duhovnicească înflăcărată. El se gândea că aici Cel pe Care Îl adora – Iisus Hristos – fusese înmormântat şi că acolo se afla mormântul Său gol... În timp ce adora sfântul Mormânt, chiar acolo pe mormânt, îşi dădu sufletul! Când ceilalţi văzură acest lucru ziseră: „Să vedem ce avea acest om ascuns în inima sa!” Îi făcură autopsie, îi deschiseră inima şi rămaseră uimiţi: acolo, în inima sa, erau scrise cuvintele: „Iisus, dulcea mea iubire” (un fenomen asemănător s-a întâmplat cu inima Sf. Ignatie Teoforul). Vedeţi cât de mult îl îmbogăţise rugăciunea pe acest om? Cât de mult îl îmbogăţise cu dragoste divină? Gândiţi-vă doar unde s-a aflat după moartea sa! Cu siguranţă că îngerii i-au primit sufletul şi l-au dus dinaintea tronului lui Hristos încununat de slavă.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 323)
Când Îl iubești pe Dumnezeu, nu mai ai nicio teamă
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro