Cine cunoaşte nimicnicia acestor bunătăţi vremelnice, că sunt de nimic şi nevrednice şi mai amăgitoare decât visele, nu le vor pune defel în inima lor, după cum le aseamănă Proorocul împărat zicând: „Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în cetatea Ta, chipul lor de nimic îl vei face”. Ca visul acelora ce se deşteaptă din somn adică, aşa vei risipi în nimic chipul lor.

Aceasta vorbeşte către Dumnezeu, Proorocul, pentru iubitorii de lume şi cei trupeşti. Visează, cel ce doarme, lucruri deşarte şi mincinoase, şi deşteptându-se, vede, că acea nălucire s-a întors în nimic, şi în urmă îi arată că acel vis era minciună.

Aşa şi moartea ta, dovedeşte că această cinste şi dregătorie, nu sunt altceva decât chipuri deşarte şi mincinoase, alcătuite fără viaţă şi adevăr. Adormeau oamenii şi visau că aveau bogăţie şi vistierie nenumărată; şi când se deşteptau găseau mâinile lor pline de vânt. Cel ce visează, nu ştie atunci că acea vedere este mincinoasă, ci o socoteşte cu neîndoială adevărată, cât are ochii închişi; iar când se deşteaptă, cunoaşte într-adevăr că este înşelat. Aşa şi iubitorii de lume, socotesc că aceste bunătăţi deşarte şi vremelnice sunt adevărate şi nemărginite, şi acestea sunt mai slabe şi mai neputincioase decât umbra care nu ţine decât numai cât avem ochii închişi şi ne aflăm în păcat. Când însă ne deşteptăm cu mintea şi murim patimilor, atunci vom cunoaşte adevărul lucrurilor.

Un sărac visează că este acoperit de bogăţie şi de cinste până în creştet; şi deşteptându-se se află sărac şi defăimat. Altul iarăşi, flămând, visează că se află la masă prea îndestulată şi se satură, şi sculându-se dimineaţa este cu totul flămând. Atâta deosebire au cereştile bunătăţi de cele pământeşti, precum cele adevărate faţă de vise.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 273-274)