Libertate și egalitate ‒ suntem liberi să-i iubim la fel pe toți

Cuvinte duhovnicești

Libertate și egalitate ‒ suntem liberi să-i iubim la fel pe toți

    • fete cu părul împletit
      Libertate și egalitate ‒ suntem liberi să-i iubim la fel pe toți / Foto: Oana Nechifor

      Libertate și egalitate ‒ suntem liberi să-i iubim la fel pe toți / Foto: Oana Nechifor

Domnul ne-a dat poruncă să ne iubim unul pe altul. Aceasta este adevărata libertate: iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Aici se găsește și libertatea și egalitatea. În ordinea lumească este cu neputință să existe egalitate – aceasta însă nu are importanță pentru suflet.

Toți ne chinuim pe pământ și cerem libertate, dar puțini știu ce este libertatea și unde se găsește. De asemenea, și eu vreau libertatea, și o caut zi și noapte. Am aflat că se află lângă Dumnezeu, și se dă de către Acesta celor care au inimă smerită, celor care s-au pocăit și și-au înfrânt voința în fața Domnului. Domnul dăruiește pacea și libertatea să-L iubească celui care se pocăiește, pentru că nu există nimic mai prețios în lume decât iubirea lui Dumnezeu și a semenului. În acestea, sufletul află odihna și bucuria.

Inima mea simte durere și se roagă cu lacrimi pentru acestea, să se pocăiască toți și să-L cunoască pe Dumnezeu, să ceară cu iubire și să guste dulceața libertății lui Dumnezeu. Oh, oamenilor, toți rugați-vă și plângeți pentru păcatele voastre, ca să vă ierte Dumnezeu! Acolo unde există iertarea păcatelor, se găsește și libertatea conștiinței, și iubirea, chiar și puțină.

Domnul ne-a dat poruncă să ne iubim unul pe altul. Aceasta este adevărata libertate: iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Aici se găsește și libertatea și egalitatea. În ordinea lumească este cu neputință să existe egalitate – aceasta însă nu are importanță pentru suflet. Nu poate să fie fiecare împărat sau cârmuitor, patriarh, egumen sau conducător. Fiecare poate însă oricărei tagme i-ar aparține, să-L iubească pe Dumnezeu și să fie plăcut Lui, și acesta este lucrul cel mai important. Și cei care-L iubesc mai mult pe Dumnezeu pe pământ vor avea mai multă slavă în Împărăția Cerurilor și vor fi mai aproape de Domnul. Fiecare Îl va preaslăvi, după măsura iubirii lui. (Sfântul Siluan Athonitul)

(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 335-336)