Minutul cel din urmă al vieții

Cuvinte duhovnicești

Minutul cel din urmă al vieții

    • Minutul cel din urmă al vieții
      Foto: Andreea Trandafir

      Foto: Andreea Trandafir

Ceasul şi minutul cel mai de pe urmă, fiind la sfârşitul vieţii noastre, sunt mai preţioase decât toată viaţa pe care am trăit-o pe pământ, oricât de lungă ar fi fost.

Ceasul şi minutul cel mai de pe urmă, fiind la sfârşitul vieţii noastre, sunt mai preţioase decât toată viaţa pe care am trăit-o pe pământ, oricât de lungă ar fi fost. Pentru a ne da seama mai bine de acest lucru trebuie să cugetăm că, pentru minutul cel mai de pe urmă al vieţii noastre, Tatăl nostru Cel din ceruri a trimis pe Unul-Născut Fiul Său. Pentru acest minut Fiul lui Dumnezeu S-a născut prunc în peşteră, S-a culcat în iesle şi a suferit pentru noi Cruce şi moarte de ocară.

Pentru acest minut s-a scris Sfânta Evanghelie şi s-a propovăduit în lume, ca să găsim în ea învăţătură cum să ne pregătim şi să trăim creştineşte, păzind poruncile lui Dumnezeu. Pentru acest minut ni s-au dat toate darurile Sfântului Duh prin cele şapte Sfinte Taine, ca mijloace sfinţitoare, cele zece porunci, cele nouă porunci ale Bisericii şi chemarea vieţii călugăreşti.

Pentru acest din urmă ceas al vieţii noastre, atâţia cuvioşi au fugit în pustie, au vieţuit în peşteri şi în crăpăturile pământului şi s-au nevoit până la moarte cu mari lupte şi osteneli duhovniceşti. Pentru acest minut de mare preţ atâtea milioane de mucenici au suferit chinuri şi moarte defăimând viaţa de aici spre a câşiga viaţa de veci şi spre a se încununa de Hristos Mântuitorul nostru pentru răbdarea lor până la sfârşit.

(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 159)

Citește despre: