Nu-i grabnic la mânie Cel ce ştie neputinţa neamului omenesc

Cuvinte duhovnicești

Nu-i grabnic la mânie Cel ce ştie neputinţa neamului omenesc

    • Nu-i grabnic la mânie Cel ce ştie neputinţa neamului omenesc
      Nu-i grabnic la mânie Cel ce ştie neputinţa neamului omenesc

      Nu-i grabnic la mânie Cel ce ştie neputinţa neamului omenesc

Urâtă este viața aceasta și grea, iar slujba lui Dumnezeu şi lucrul Lui uşoare sunt şi dulci.

O, bogaţi orbi, cei ce sunteţi săraci de dreptate şi îndestulaţi cu păcatele, adunând cele de la săraci în casele voastre, cele ale întunericului veşnic, O, săracilor şi păcătoşilor, cum, fiind pedepsiţi de chinuitori pământeşti, pe Dumnezeu nu L-aţi căutat? Că, neplăcându-le voi lor, de s-ar fi întâmplat vouă să pieriţi de pedeapsa lor, apoi n-ar fi fost mai bine oare să slujiţi unuia Dumnezeu? Ştim că nu-i grabnic la mânie Cel ce ştie neputinţa neamului omenesc, Cel ce nu are trebuinţă, de la nimeni, de nimic. Ci singur tuturor le dăruieşte tot binele şi-i sfinţeşte şi-i umple şi-i satură din început şi până la sfârşit. După aceea şi acolo încă întru toţi vecii, miluindu-i şi păzindu-i îi luminează cu dumnezeiască lumina Sa.

Iar voi, o, oameni, de a voastră voie, cu nebunia voastră, uitând frica de Dumnezeu, înşivă pe voi vă înfricoşaţi, vă năpăstuiţi, vă goniţi, vă chinuiţi şi vă smintiţi. Credincioşi fiind, nu vieţuiţi după credinţă; ştiind, nu ştiţi; auzind, nu auziţi; văzând, nu vedeţi, precum a zis de demult Dumnezeu, prin gura Proorocului Isaia: „S-a îngroşat inima norodului acestuia şi cu urechile greu aude şi ochii săi şi-a închis”. Cu adevărat, de acest fel sunt oamenii lumii acesteia. De aceea, urâtă este viața aceasta și grea, iar slujba lui Dumnezeu şi lucrul Lui uşoare sunt şi dulci.

Deci, să ne nevoim şi să ne silim spre dânsa toţi cei neputincioşi, părăsind toate păcatele lumeşti: minciuna, strâmbătatea, desfrânarea, furtişagul, ura, gâlceava şi sfădirea, necurăţia şi spurcăciunea, răutatea şi lăcomia, pentru care se bat bogaţii lumii acesteia. Se taie şi se luptă unul pe altul, vrând să-l biruiască, casa lui vrând să-i jefuiască şi stăpânirea lui să o ia şi cinstea şi slava şi pământul lui să-l apuce. Şi numai ei singuri vor să fie mari pe pământ, între oameni cinstiţi, lăudaţi şi mândri. Toate aceste gânduri şi născociri sunt ale vrăjmaşului. Deci, cei ce voiesc să fie aşa, nu vor afla mila lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slava, îmrepună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. (Petru Monahul)

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 206)

Citește despre: