Nu-i tot una rugăciunea de acasă cu cea de la Biserică

Cuvinte duhovnicești

Nu-i tot una rugăciunea de acasă cu cea de la Biserică

    • Nu-i tot una rugăciunea de acasă cu cea de la Biserică
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Dacă ne gândim la ceea ce am spus, atunci rugăciunea devine vie și lucrătoare, iar dacă trecem peste formulele de rugăciune, chiar dacă le zicem, de fapt nu ne rugăm...

Slujbele noastre sunt în așa fel alcătuite încât în cadrul lor ne rugăm și învățăm, ne rugăm învățând și învățăm rugându-ne. Slujbele noastre au o putere din punct de vedere informativ, iar din punct de vedere al convingerilor religioase au o putere mai mare când sunt meditate și repetate. Toate acestea își au rostul lor și puterea lor. Dacă ne gândim la ceea ce am spus, atunci rugăciunea devine vie și lucrătoare, iar dacă trecem peste formulele de rugăciune, chiar dacă le zicem, de fapt nu ne rugăm, ci doar repetăm niște cuvinte ale altora, și pentru noi, dar care nu sunt angajante pentru noi.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Pași pe calea duhovnicească – convorbiri realizate de Părintele Sabin Vodă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2010,  p. 51)

Citește despre: