„Nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui”

Cuvinte duhovnicești

„Nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui”

    • „Nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui”
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Având în vedere niște principii și ținând seama de niște repere, te poți modela după principiile respective și după reperele pe care le ai în vedere.

Când te lauzi și te trufești, împingi pe celălalt în jos. Tu ești ceva și el nu e nimic, sau e neînsemnat față de tine. Te scoți pe tine în sus și pe el îl apeși în jos.

Nu se poate să fim cinstitori de Dumnezeu câtă vreme nu suntem și cinstitori de oameni, mai ales cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu. Nu se poate să-I slujești lui Dumnezeu câtă vreme îi ocolești pe oamenii lui Dumnezeu, pe oamenii pe care Dumnezeu i-a pus să fie martorii Lui în această viață.

Având în vedere niște principii și ținând seama de niște repere, te poți modela după principiile respective și după reperele pe care le ai în vedere. Mi-aduc aminte, când eram copil am auzit în biserică citindu-se la Apostol, din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci și am auzit cuvântul: „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor slabi și nu nouă să plăcem. Ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui întru ce-i bine spre zidirea lui” (Romani 15, 1-2).

Și când am auzit cuvintele acestea, le-am luat în seamă și am ajuns într-o împrejurare în care n-aș fi vrut să fac un bine pe care-l impunea situația. Mama mea pleca la câmp, tata era absent din gospodărie, parcă era-n armată, nu mai știu ce s-a-ntâmplat și trebuia să meargă mama cu cineva la lucru. Și atunci mama m-a rugat să am grijă de copiii femeii aceleia, să stau cu ei acasă și să le port de grijă și pe mine mă cam incomoda lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvântul Sfântul Apostol Pavel: „Nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui”. În felul acesta te ajută un principiu.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 11-12)

Citește despre: