Omul se distruge singur prin cele ce face

Cuvinte duhovnicești

Omul se distruge singur prin cele ce face

    • Omul se distruge singur prin cele ce face
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Civilizaţia este bună, dar ca să ajute trebuie să se „civilizeze” şi sufletul. Altfel, ea devine o catastrofă. Omul se distruge singur prin cele ce face.

Civilizaţia este bună, dar ca să ajute trebuie să se „civilizeze” şi sufletul. Altfel, ea devine o catastrofă. Sfântul Cosma a spus: „De la cărturari va veni răul”. Cu toate că ştiinţa a înaintat atât de mult şi a făcut un progres atât de mare, chipurile ca să ajute lumea, fără să-şi dea seama ea distruge lumea. Dumnezeu a lăsat pe om să-şi facă de cap, pentru că nu Îl ascultă şi astfel el se loveşte singur în cap. Omul se distruge singur prin cele ce face.

Ce au izbutit să facă oamenii secolului XX cu civilizaţia lor? Au zăpăcit lumea, au poluat atmosfera, toate. Atunci când roata iese de pe ax, se roteşte mereu fără scop. Tot astfel şi oamenii, dacă ies din armonia lui Dumnezeu, se chinuie. Odinioară oamenii sufereau din pricina războiului, astăzi suferă din pricina civilizaţiei. Atunci plecau din oraşe la sate din pricina războiului şi trăiau cu o bucată de pământ. Acum vor pleca din oraşe din pricina civilizaţiei, pentru că nu vor mai putea trăi în ele. Atunci războiul aducea moarte. Acum civilizaţia aduce boală.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 134-135)

Citește despre: