Sfântul Marcu Ascetul observă: „Mintea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava deşartă şi prin plăcere". Cuviosul Nichita Stithatul scrie: „Neştiinţa minţii pământeşti fiind o ceaţă şi un întuneric adânc ce acoperă vederea sufletului, îl face pe acesta întunecat şi înnegurat, de nu poate înţelege cele dumnezeieşti şi omeneşti, nefiind în stare să privească spre razele luminii dumnezeieşti sau să se bucure de bunătăţile acelea pe care «ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit» (I Corinteni 2,9)”. Boala şi moartea minţii înseamnă neputinţa minţii şi a sufletului de a-L contempla pe Dumnezeu şi de a se umple de lumina Lui. Sfântul Vasile Cel Mare observa că, aşa cum ochiul trupesc nu poate să vadă clar un obiect dacă se mişcă într-o parte şi în cealaltă, în sus şi în jos, tot astfel nici ochiul sufletului, adică mintea, „nu poate privi adevărul limpede” atunci când este sfâşiat de „mii de nelinişti”.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 154-155)