"Pentru Hristos nu am mai păstrat aproape nimic..."

21 Octombrie 2013 Cuvinte duhovniceşti
 

Avem nevoie să dialogăm cu Dumnezeu, să ne ţinem aproape de El, alături de Mult-iubitul nostru Iisus Hristos. Nu are nici o importanţă dacă suntem foarte ocupaţi cu treburile de zi cu zi. Oriunde ne-am afişa, acasă, în maşină, la birou, la cumpărături, în mintea noastră, fără a ne face auziţi, avem datoria de a ne ruga: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dum­nezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" şi "Prea­sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi".

Avem nevoie să dialogăm cu Dumnezeu, să ne ţinem aproape de El, alături de Mult-iubitul nostru Iisus Hristos. Nu are nici o importanţă dacă suntem foarte ocupaţi cu treburile de zi cu zi. Oriunde ne-am afişa, acasă, în maşină, la birou, la cumpărături, în mintea noastră, fără a ne face auziţi, avem datoria de a ne ruga: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dum­nezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" şi "Prea­sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi". Chiar şi atunci când mergem pe stradă, avem datoria de a ne ruga. La fel şi la locul de muncă. Doar dacă vom da dovadă de dragoste, bunăvoinţă, smere­nie, doar dacă ne vom cântări întotdeauna cuvintele, dacă atitudinea noastră va fi una constructivă, chipul nostru va străluci. Numai atunci când, deşi în jurul nostru alţii tipă, se supără, se ceartă, vom reuşi să ne păstrăm calmul.

Pacea este dar al Sfântului Duh. Lumea însă aleargă după alte lucruri, după orice în afară de sfin­ţenie şi pace. Mai mult decât atât, în fiecare clipă omul îşi perturbă pacea. Dacă nu comunicăm şi nu trăim în Dumnezeu, cum să ne bucurăm de pace? Nu se vinde în nici un laborator, pe nici un drum, prin nici o ideo­logie. Doar Hristos este începutul păcii. (…)

Fraţilor, să nu amânăm pentru altă zi lupta pe care o avem de dat: "La vreme potrivită te-am ascult­at şi în ziua mântuirii te-am ajutat". Foarte probabil cei mai mulţi dintre noi îşi spun în sinea lor:  "Am doar treizeci, patruzeci de ani. Mai am timp până să împlinesc şaizeci. De ce să mă stresez de pe acum?". Aşa se întâmplă cu mulţi dintre noi, însă astfel de gân­duri sunt de la diavol şi trebuie să fim foarte atenţi cu ele. În mod contrar, nu avem decât de pierdut, ne­dreptăţindu-ne propria persoană.

Din mulţimea de spovedanii pe care le-am făcut la Spitalul "Hipocrat", mi-a rămas întipărit în minte un caz mai special. Un bolnav, în vârstă de 85 de ani, s-a căit şi s-a spovedit pentru prima oară în viaţă. După ce s-a spovedit, mi s-a adresat:

- Părinte, vă mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Mă căiesc pentru toate câte am făcut, însă ce mai pot îndrepta acum? Pentru Hristos nu am mai păstrat aproape nimic. În tinereţe, la 35 de ani, ar fi trebuit să fiu mai înţelept, să mă fi bucurat mai mult de viaţa în Hristos.

Chiar aşa şi este. Ce mai aşteptăm ca să ne lup­tăm cu păcatele? Să îmbătrânim? De mic copil omul este dator să se facă plăcut lui Dumnezeu, pentru a se umple de harul Său.

Fraţilor, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne învrednicească de căinţă puternică şi sinceră, iar în­ceputul acesteia să fie Vecernia din seara aceasta.

Iertarea celorlalţi să nu fie doar de suprafaţă, doar vorbe în vânt, ci să iasă cu convingere, din adâncul inimii. Doar aşa vom porni la drum pe deplin echipaţi cu toate cele necesare, hotărâţi să avem o viaţă su­perioară, în sfinţenie.

(Arhim. Eusebiu Giannakakis, În mijlocul durerii, la căpătâiul celor suferinzi, Editura Doxologia, 2013, pp. 119-121)

Ultimele din categorie