Prin ascultare inima va deveni sensibilă la orice mişcare interioară

Cuvinte duhovnicești

Prin ascultare inima va deveni sensibilă la orice mişcare interioară

    • Prin ascultare inima va deveni sensibilă la orice mişcare interioară
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Când suntem împreună, fiecare să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască duh de ascultare faţă de voinţa Sa, şi să ne binecuvânteze pe toţi. Fie că e cel mai tânăr sau cel mai bătrân, ascultaţi pe celălalt cu inima, pentru a simţi când Duhul lui Dumnezeu vorbeşte prin el. 

Ascultarea duhovnicească este necesară în viaţa de zi cu zi. Preferaţi să faceţi voia altora decât voia voastră. Acceptaţi cu bunăvoinţă fiecare sfat al părintelui vostru duhovnic, al unui frate, sau al unei surori. Astfel, puţin câte puţin, se va naşte în voi şi în jurul vostru o stare în care inima va deveni foarte blândă şi sensibilă la orice mişcare interioară, la toate transformările duhovniceşti.

Când suntem împreună, fiecare să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască duh de ascultare faţă de voinţa Sa, şi să ne binecuvânteze pe toţi. Fie că e cel mai tânăr sau cel mai bătrân, ascultaţi pe celălalt cu inima, pentru a simţi când Duhul lui Dumnezeu vorbeşte prin el. Un diacon de 20 de ani, Sfântul Atanasie, şi nu patriarhii, episcopii sau alţi martiri, cu prilejul primului Sinod Ecumenic din anul 325, a fost cel care a sugerat cuvântul „homousios” pentru a defini raportul dintre Tatăl şi Fiul în Sfânta Treime. Dar, pentru a ajunge la această stare trebuie multă nevoinţă. Numai prin ascultare o putem dobândi.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 44-45)