Răpindu-i omului libertatea îl lipsim de pecetea duhului
De vreme ce dovada dragostei de Dumnezeu facem iubindu-ne aproapele (adică făptura Sa), dovada hulei nu o dăm urându-l şi batjocorindu-l, reducându-l la rang de obiect?
Bucureşti, 1971
Păcatul împotriva Sfântului Duh: cel care nu se iartă.
Mă întreb dacă nu cumva o fi înjosirea persoanei semenului nostru - care e chip şi asemănare a lui Dumnezeu. De vreme ce dovada dragostei de Dumnezeu facem iubindu-ne aproapele (adică făptura Sa), dovada hulei nu o dăm uriâdu-l şi batjocorindu-l, reducându-l la rang de obiect, adică tratându-l ca şi cum ar fi lipsit de duh? Să nu fie oare creştinul în stare a pricepe ceea ce Simone de Beauvoir a precizat atât de bine: că temeiul oricărei morale e respectarea libertăţii celuilalt, e considerarea lui ca pe o fiinţă a cărei libertate nu poate fi siluită?
Cred în quasi-identitatea acestor două cuvinte: duh şi libertate. Cred că răpindu-i omului libertatea îl lipsim de pecetea duhului.
(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 253)
Noi nu ajungem la plinătatea iubirii Maicii Domnului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro