Odată, câțiva călugări din Noul Schit au curățat locul unde se odihneau osemintele părinților. Un bătrân, pe nume Daniil, care trăia în turnul schitului și ajuta pe oricine fără a se plânge, pe când ajuta părinții care curățau, s-a adresat osemintelor:

– Voi v-ați nevoit cât ați stat pe pământ, deci ați primit cununile și v-ați găsit locul în Rai; rugati-vă pentru noi, Sfinți părinți!

Atunci o voce s-a auzit din gramada de oseminte:

– Trebuie să aveți dragoste; nimeni nu poate fi mântuit fără să aibă dragoste.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 15)