- Părinte, atunci când cineva nu are nevoie, dar se preface că are, trebuie să-l ajutăm?

- Hristos a spus: Să dăm celui ce ne cere fără să cercetăm. Deşi nu are nevoie acesta ce-ți cere, tot trebuie să-i dai. Să te bucuri că-i dai. Dacă Dumnezeu trimite ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepti, noi de ce să nu ajutăm pe aproapele nostru? Oare noi suntem vrednici de toate darurile lui Dumnezeu? Dumnezeu nu după păcatele noastre ne-a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre ne-a răsplătit nouă.

Un oarecare sărac îţi cere ajutor? Chiar dacă te îndoieşti pentru starea lui, tot trebuie să-l ajuţi cu discernământ, ca să nu te supere gândul. Ai văzut ce spune Awa Isaac: Chiar şi trăsură de-ti va cere, să-i dai. Nu ştii în ce situaţie este. Tu să crezi ceea ce îţi spune celălalt şi să dai potrivit cu ceea ce-ți cere.

Dacă, de pildă, avem numai o mie de drahme şi îi dăm unui sărac şi ne neliniştim că nu avem să-i dăm mai mult, atunci, în afară de binecuvântarea (de banii pe care îi dăm), îi băgăm în conştiinţa sa pe Hristos şi neliniştea cea bună. Această faptă a noastră îl va răscoli, pentru că mintea lui mereu se va învârti în jurul milostivului aceluia care i-a dat împreună cu mia de drahme şi inima sa cea îndurerată şi va fi nevoit să-i întoarcă înapoi, în chip ascuns, banii de care s-a lipsit sau chiar mai mulţi.

Mie mi s-a întâmplat un fapt asemănător. Odată, aflându-mă în Salonic, m-a oprit o femeie - părea a fi ţigancă - şi mi-a cerut bani pentru copiii ei, pentru că bărbatul ei era bolnav. Aveam numai 500 de drahme şi i-am dat. Iartă-mă!, i-am spus, dar nu am mai mult să-ți dau. Dacă vrei, ia-mi adresa şi scrie-mi cum merge bărbatul tău şi voi încerca să-ți trimit din Sfântul Munte mai mult. După puţin timp am primit o scrisoare cu 500 de drahme, în care scria: Îți mulţumesc pentru bunătatea ta! Îți trimit banii pe care mi i-ai dat.

Atunci când cineva dă milostenie cu durere, cerşetorul este ars de dragoste, de Hristos şi începe şi el să împartă, iar nu să adune. Chiar de s-ar întâmpla să fie foarte împietrit cel care cere şi adună, nu se va bucura de cele adunate, căci Hristos va iconomisi ca banii să-şi afle locul lor iar aceluia să-i rămână numai osteneala şi chinul pentru colecta (ca s-o numim aşa) pe care a făcut-o pentru alţii.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. II Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 181-183)