Să dăm lui Dumnezeu puținul timp al vieții noastre și vom dobândi veșnicia

Cuvinte duhovnicești

Să dăm lui Dumnezeu puținul timp al vieții noastre și vom dobândi veșnicia

    • Să dăm lui Dumnezeu puținul timp al vieții noastre și vom dobândi veșnicia
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

Chiar dacă viața noastră s-ar întinde șaptezeci sau optzeci de ani, ca nimic este, în comparație cu vecii nesfârșiți. Da, frații mei, da, vă rog, să ne înfățișăm bine înaintea Domnului Atotțiitorul. Să devenim cu bun nume și pe pământ, și în cer, urmând părinților. Să ne aducem aminte unii de alții în veacul viitor, nu cu învinuire și întristare, ci mai degrabă cu bucurie și fericire și voioșie, când vor fi răsplătirile pentru cele viețuite aici, când Judecătorul va ședea pe tronul slavei Lui.

Cât de fericit este ascultătorul! Cât de cuvios este cel ce vestește! Cât de sfânt este cel răbdător! Cât de fericit de Dumnezeu este credinciosul și cel nestrămutat în poruncile Lui! Pentru aceea, frații mei, să nu ne plecăm, să nu ne abatem, să nu ne pervertim mintea, nici să dăm înapoi, să nu rămânem închistați, să nu dăm bir cu fugiții, o, împreună-oșteni, o, împreună-călători pe cale, o, împreună-pelerini! Trupuri sunt. Să nu ne cruțăm. Cum spune cuvântul, puțină este vremea, scurtă este viața. Chiar dacă viața noastră s-ar întinde șaptezeci sau optzeci de ani, ca nimic este, în comparație cu vecii nesfârșiți. Să trimitem mai dinainte un obol și vom avea înapoi zeci de mii. Să dăm puțin timp și vom dobândi vecii nesfârșiți. Să răbdăm o osteneală timpurie și vom primi înapoi nesfârșite odihne. Să plângem, ca să râdem fericitul râs veșnic. Să plângem de dorul lui Hristos, ca să săltăm de bucurii nesfârșite.

Da, frații mei, da, vă rog, să ne înfățișăm bine înaintea Domnului Atotțiitorul. Să devenim cu bun nume și pe pământ, și în cer, urmând părinților. Să ne aducem aminte unii de alții în veacul viitor, nu cu învinuire și întristare, ci mai degrabă cu bucurie și fericire și voioșie, când vor fi răsplătirile pentru cele viețuite aici, când Judecătorul va ședea pe tronul slavei Lui, stând în jurul Lui zeci de mii și mii de mii de sfinți îngeri slujindu-I Lui și când va fi de față toată făptura, când vor fi date înfricoșătoarele sentințe, când șederea de-a dreapta și de-a stânga îi va vădi pe cei ce cu slavă și cu cinste vor intra în palatele cerești și pe cei ce vor dănțui veșnic, dar și pe cei care cu rușine și cu necinste vor fi aruncați în caznele cele fără de sfârșit, unde focul nu se stinge și viermele nu moare[1].

(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele Mari. Cateheza 12, în curs de apariție la Editura Doxologia)

[1] Mc. 9, 44, 46, 48.