Să tăcem. Să ne facem niște „insule de tăcere” în timpul zilei. Să întrăm în pielea noastră, pur și simplu, și să tăcem. Adică să nu mai vorbim nici cu buzele și nici cu gândurile. Gândurile vor veni și vor pleca, dar ne putem uita la ele ca la niște muște care zboară pe lângă noi… Dacă devin obraznice să le alungăm cu gândul la Dumnezeu. Cu rugăciunea.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 23)