De obicei, o astfel de ceartă din nimicuri este rezultatul faptului că noi adunăm mult timp în noi supărarea, dezamăgirile şi tristeţea. Atunci când suntem jigniţi, nu încercăm să rezolvăm imediat problema. Facem aceasta, probabil, pentru că am fost învăţaţi să nu procedăm astfel. Într-un fel sau altul, noi depozităm undeva, în noi, supărarea. După aceea, în acelaşi loc adăugăm necazurile, dezamăgirile, iar „sacul" nostru devine tot mai greu şi mai greu, până când nu mai putem duce o astfel de greutate. În sfârşit, atunci când sacul este plin de tot, cineva ne mai supără o dată. Încercăm atunci să ascundem în sac acea supărare, dar nu mai este loc şi, de aceea, explodăm. De multe ori supărarea nici nu este atât de mare şi cel care este adresantul mâniei noastre nu poate înţelege ce se întâmplă, enervându-se, la rându-i.

(Konstantin V. Zorin, Păcatele tinereţii şi sănătatea familiei, Editura Sofia, Bucureşti, 2010, p. 144)