Tăcerea este o condiţie esenţială în activitatea socială

Cuvinte duhovnicești

Tăcerea este o condiţie esenţială în activitatea socială

    • Tăcerea este o condiţie esenţială în activitatea socială
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Dacă nu vom lucra la curăţirea sufletului nostru, niciodată nu vom avea pace în suflet şi astfel nu vom reuşi să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi nu vom şti care este voia Sa cu noi.

Deseori gândesc greşit că singurul efort pe care trebuie să-l fac este acela pentru societate, activităţi sociale. Dar nu este chiar aşa, responsabilitatea mea e cu totul alta. Sfântul Isaac Sirul spune: „Nu comparaţi pe cei care arată semne şi minuni în lume cu cei care practică tăcerea şi cunoaşterea. Iubiţi tăcerea”. Sfântul Isaac Sirul ne sfătuieşte să punem mai degrabă mare accent pe pacea interioară, pe liniştea sufletească decât pe o viaţă socială activă. Câţi dintre noi nu suntem atât de stresaţi în această lume atât de activă şi în care încercăm cu greu să echilibrăm viaţa de familie cu îndatoririle sociale. Rezultatul este stresul din viaţa noastră şi minţile noastre care sunt ocupate cu o multitudine de activităţi sociale. Dacă avem un astfel de mod de viaţă, Dumnezeu unde mai are loc în viaţa noastră?

De aceea Sfântul Isaac Sirul pune mare accent pe tăcere şi pe liniştea sufletească și continuă spunând: „Este mai bine pentru tine să te eliberezi de lanţurile păcatului, să nu mai fii rob păcatului. Este mai bine să ai sufletul împăcat şi să fie în armonie şi bună înţelegere trinitatea din tine (adică trupul, sufletul şi cugetul) şi astfel să reuşeşti să dăruieşti pace şi celor din jurul tău.”

Dacă nu vom lucra la curăţirea sufletului nostru, niciodată nu vom avea pace în suflet şi astfel nu vom reuşi să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi nu vom şti care este voia Sa cu noi. Sfântul Isaac Sirul îl citează pe Sfântul Grigorie Teologul spunând: „Este bun lucru pentru un om să le vorbească celorlalţi despre Dumnezeu şi bunătatea şi mila Sa cea mare, dar mai mare lucru este pentru un om să-şi curăţească sufletul pentru Dumnezeu, să fie curat înaintea lui Dumnezeu.”

Numai în acest mod vom deveni buni slujitori ai Domnului nostru Iisus Hristos. Şi numai astfel vom putea dobândi harul mântuitor. După cum spune şi Sfântul Isaac Sirul, noi trebuie să medităm la Împărăţia lui Dumnezeu şi să practicăm tăcerea.