„Te spune fața cum ți-e viața” – sufletul se oglindește în trup

Cuvinte duhovnicești

„Te spune fața cum ți-e viața” – sufletul se oglindește în trup

    • „Te spune fața cum ți-e viața” – sufletul se oglindește în trup
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Noi ne închipuim că sufletul este așa cam cum arată omul în viață. Când ne gândim la părinții noștri care au trecut la cele veșnice, noi niciodată nu-i vedem după partea lor sufletească, ci totdeauna îi vedem după partea lor fizică. Ca și când ar fi între noi, ca și când așa cum i-am văzut noi în viața de toate zilele, cum au trăit împreună cu noi...

În realitate, omul e o ființă integrală, o ființă în care nu vedem trupul de-o parte, sufletul de altă parte, duhul de altă parte, sau în care nu vedem trupul de-o parte și sufletul de alta, ci totdeauna vedem și trupul și sufletul împreună câtă vreme este în viață omul, iar la despărțirea sufletului de trup – pentru că din punct de vedere dogmatic moartea este despărțirea sufletului de trup – trupul rămâne cum îl vedem noi în situația lui de cadavru, iar sufletul nu-l vedem, nu-l știm. Noi ne închipuim că sufletul este așa cam cum arată omul în viață.

Când ne gândim la părinții noștri care au trecut la cele veșnice, noi niciodată nu-i vedem după partea lor sufletească, ci totdeauna îi vedem după partea lor fizică. Ca și când ar fi între noi, ca și când așa cum i-am văzut noi în viața de toate zilele, cum au trăit împreună cu noi, putem să-i vedem tineri, bătrâni, cum i-am cunoscut noi, dar în orice caz nu-i vedem altfel, nici în conștiința noastră, decât ca și când ar avea și formă fizică.

Nu ne gândim în abstract la cei care au trecut în viața aceasta, pentru că sufletul se imprimă și în trup și trupul se imprimă și în suflet. De aceea, Biserica vorbește despre o judecată de apoi, la care vor lua parte și sufletul și trupul, pentru că și faptele s-au făcut de către suflet în trup și s-au realizat în această alcătuire umană, pe care noi nu o cunoaștem decât așa cum am văzut-o, așa ne cunoaștem pe noi înșine. De ce se fac fotografii, de pildă? Nu s-ar putea zice că fotografiile sunt fotografii ale trupului.

În realitate, fotografiile sunt și ale trupului și ale sufletului. Este o vorbă: „Te spune fața cum ți-i viața”, adică se manifestă sufletul în trup. Fotografia nu reprezintă un simplu trup, ci reprezintă un om viu, un om viu care se manifestă în materie și spirit, un om în care materia își pune amprenta și pe spirit, așa că omul este, de fapt, o ființă pe care trebuie să o înțelegem așa cum este ea, în întregimea ei.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătățire sufletească, Editura Agaton, pp. 123-124)