Toţi suntem chemaţi să fim ucenicii lui Hristos

Cuvinte duhovnicești

Toţi suntem chemaţi să fim ucenicii lui Hristos

    • Toţi suntem chemaţi să fim ucenicii lui Hristos
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Deci, să ne întrebăm cum stăm cu ucenicia faţă de Hristos? Ştim noi care ne este chemarea? Ne-am împlinit noi chemarea pe pământ? Să trăim aşa cum au trăit ucenicii lui Hristos, ca să putem zice şi noi ca Sfântul Pavel: „Următori fiţi mie, precum şi eu lui Hristos”. 

Ce înseamnă să fii ucenic? Să fii condus de cineva, să asculţi de cineva, să nu faci nimic după voia ta. Să ne supunem raţiunea noastră raţiunii lui Hristos. De fapt, aici începe ucenicia lui Hristos. De aici începe viaţa în Hristos. Aşa cum au făcut ucenicii Domnului, la fel să facem şi noi. Să ne lăsăm îndrumaţi de Hristos în viaţă. Altfel, nu suntem ucenicii Lui. Hristos i-a chemat pe toţi să-I fie ucenici, dar nu pe toţi apostoli. Să ne amintim de cel vindecat, căruia i-a poruncit Hristos: „Du-te în casa ta şi spune câte ţi-a făcut ţie Dumnezeu!” Iată o chemare, o slujire, o ucenicie.

Deci, să ne întrebăm cum stăm cu ucenicia faţă de Hristos? Ştim noi care ne este chemarea? Ne-am împlinit noi chemarea pe pământ? Să trăim aşa cum au trăit ucenicii lui Hristos, ca să putem zice şi noi ca Sfântul Pavel: „Următori fiţi mie, precum şi eu lui Hristos”. Dacă ne împotrivim chemării noastre, lui Hristos ne împotrivim. Mintea noastră nu trebuie să discute cu Hristos, ci să se supună lui Hristos fără discuţie.

Să ne amintim încă şi de răspunsul dat de ucenici lui Hristos: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice!” Conştiinţa aceasta trebuie să o avem şi noi. Dacă o avem suntem ucenicii lui Hristos. Iar dacă nu o avem, nu suntem ucenicii Lui. Cel ce primeşte cuvintele lui Hristos, primeşte pe Hristos, că Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale. Cine le împlineşte, acela este ucenicul Lui.[...]

Trebuie să fim convinşi că adevărul este acolo, în Sfânta Scriptură, iar nu în mintea noastră. Să ne împlinim rostul nostru acolo unde suntem chemaţi de Hristos! Să ne lumineze darul Duhului Sfânt ca să ne cunoaştem fiecare chemarea, rostul pe pământ şi să putem urma poruncilor Lui!

 

(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Teofil (Părăian), vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1997,  pp. 104-105)