Întâia treaptă a păcatului este atunci când cineva face binele, dar nu bine, adică nu îl face cu scop bun și spre slava lui Dumnezeu. Acest lucru îl arată și Sfântul Părinte Ioan Damaschin, care zice: „Binele nu e bine când nu se lucrează bine” (Filocalia, vol. 4, p. 194). Și Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că binele nu este bine, când nu se face cu scop bun, zicând: „În toate cele făcute de noi Dumnezeu caută scopul după cum s-a spus adeseori: de lucrăm pentru El, sau pentru altceva” (Filocalia, vol. 2, p. 86). Fapta bună are trup și suflet; trupul faptei bune este lucrarea ei (fie că postim, priveghem, facem milostenie sau altceva), iar sufletul faptei bune este scopul cu care se face. Dacă scopul este bun și spre slava lui Dumnezeu, atunci și fapta noastră bună trece de partea scopului. Iar dacă scopul este rău, atunci și fapta bună este rea și își pierde plata de la Dumnezeu (Kiriacodromion, București, 1857, p. 280). Sfântul Apostol Pavel ne învață, zicând: „Să facem toate spre slava lui Dumnezeu” (I Tesaloniceni 4, 1; I Corinteni 10, 31). Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul, învățându-ne asemănător, zice: „Când auzi Scriptura zicând: Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele sale (Romani 2, 6), să știi că Dumnezeu nu va răsplăti cu binele cele făcute cu scop rău. Căci judecata lui Dumnezeu nu privește la cele făcute, ci la scopul celor făcute (Filocalia, vol. 2, p. 63).

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Învățături despre spovedanie, pp.19-20)